Golul marcat pentru Astra Ploieşti cu Dinamo la debutul său în Liga 1 pare pierdut în negura timpului. Au trecut de atunci aproape trei ani, iar cariera lui Lukacs Raymond nu a avut evoluţia scontată. După 8 meciuri în campionat şi un gol, plus două jocuri şi două goluri în Cupa României, fostul golgeter al FC Bihor a ajuns să fie împrumutat la diverse grupări din ligile 2 şi 3. Iaşi – Bacău – Giurgiu – Oşorhei a fost traseul atacantului care spera să rupă norii în Liga 1. Căderea a continuat pentru că în ultimele jocuri Raymond a ajuns să îmbrace tricoul formaţiei Viitorul Marghita, din oraşul natal. În trei meciuri jucate a marcat de cinci ori, reuşind toate golurile echipei din Liga a IV-a în victoriile cu Luceafărul II Mădăras (2-0), Cetatea Valea lui Mihai (1-0) şi în înfrângerea 2-4 de la Budureasa.
Program „spartan”
„În urmă cu aproape o lună mi-am reziliat contractul cu Astra. Vroiau să mă împrumute din nou la Slobozia. Nu am dorit să fiu din nou aşa departe de casă. M-au pus să mă pregătesc singur şi aveam câte trei antrenamente pe zi. Primul dimineaţa la ora 7, al doilea la ora 12 şi al treilea la ora 19. Am rezistat aproape o lună la acest regim de pregătire şi apoi m-am decis să reziliem. Mă simţeam singur pe acolo şi nu am vrut să stau doar pentru bani”, povesteşte Lukacs ultima perioadă a colaborării cu Astra.
A renunţat la mulţi bani, pentru că în acest sezon urma să aibă un salariu lunar de 6.000 de euro. În schimb va primi o compensaţie de doar 10.000 de euro deşi nu a mai văzut un ban de la Astra de circa un an. „La început a fost frumos, după care din anumite motive s-a stricat treaba. S-a schimbat tot, conducere, antrenor şi era normal să mizeze pe jucătorii aduşi de ei. Am mai greşit şi eu. Din punct de verdere financiar a fost bine doar cât am jucat la Astra. Când eram împrumutat uitau să mă plătească, cu excepţia perioadei Bacău”, concluzionează Raymond după „episodul Astra”.
Rămas liber de contract, Lukacs a acceptat să joace până în vară la Marghita, urmând ca apoi să-şi găsească o nouă echipă la care să-şi relanseze cariera. „Sper să-mi ajute Dumnezeu şi din vară să-mi găsesc o echipă. Promisiuni am, dar ceva concret nu”, a încheiat fotbalistul care în 30 mai va împlini 25 de ani. Încă are tot viitorul în faţă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!