Boxerul Rares Macaru, de la Gym Mar Strong (antrenor Viorel Crăciunea), a fost foarte aproape de titlul de campion, pe care l-ar fi cucerit poate dacă etapa finală a CN nu s-ar fi desfăşurat la Craiova. Pugilistul orădean a avut neşansa să-l întâlnească în finala categoriei 80 kg pe Adrian Mihai (Chimia Râmnicu Vâlcea), sportiv care a beneficiat de sprijinul arbitrilor. Macaru a pierdut finala la puncte, scor 3-5, după o decizie dubioasă a oficialilor. Până în finală, boxerul orădean l-a învins în primul tur prin abandon, după numai cinci secunde, pe Florian Iosif (BC Fălticeni), iar în al doilea meci a trecut tot prin abandon, în repriza a treia, de Dan Cărămizaru (CS Slatina). La CN de juniori au participat 157 de sportivi de la 50 de cluburi din ţară, iar la categoria 80 kg au fost prezenţi nouă sportivi.
Boxul, un sport scump
„Deja cu o seară înaintea finalei ştiam că dacă Rareş nu câştigă prin abandon, nu va avea nicio şansă de victorie la puncte, Adrian Mihai fiind preferatul organizatorilor. Rareş l-a învins de altfel pe acesta cu puţin timp în urmă, în finala Cupei României. Acum însă, n-a fost posibil”, a declarat antrenorul Viorel Crăciunea, în cadrul unei conferinţe de presă. „Rareş Macaru a avut un progres extraordinar într-o perioadă foarte scurtă de timp. Sperăm că el va deveni campion şi va fi selecţionat cât de curând la lotul naţional”, a afirmat patronul CS Gym Mar Strong, Ion Marin.
Florin Macaru, tatăl boxerului orădean, a acuzat problemele financiare legate de participarea la o astfel de competiţie. „Doar cazarea la hotel şi alimentaţia unui sportiv pe durata unui campionat naţional, timp de o săptămână, costă foarte mult. Boxul este din păcate un sport scump, care este neglijat aproape total în ultima perioadă. Doresc să aduc mulţumiri domnului Ion Marin şi sponsorului Lyoness, care ne-au sprijinit financiar. Din păcate, Direcţia pentru Sport beneficiază de unele sume care sunt însă îndreptate în direcţii greşite, acolo unde nu se realizează performanţă”, a afirmat Florin Macaru.
„Direcţia noastră nu are legal dreptul de a finanţa cluburile particulare, ci numai sportul de masă. Clubul Gym Mar Strong ar fi putut eventual să solicite fonduri pentru anumite proiecte sau competiţii proprii, dar nu a făcut acest lucru”, a replicat inspectorul DJST Bihor, Korodi Iosif.
G.N.
Citiți principiile noastre de moderare aici!