Sezonul 2009/2010 a consemnat supremaţia echipelor din Provincie faţă de cele din Capitală la principalele sporturideechipă. Cluj la fotbal, Târgu Mureş la fotbal feminin, Oradea la polo, Ploieştiul la baschet masculin, Târgovişte la feminin, Constanţa la handbal masculin, Râmnicu Vâlcea la feminin, Zalău la volei masculin, Galaţi la feminin şi Miercurea Ciuc la hochei pe gheaţă, sunt oraşele care au echipe campioane. Bucureştiul mai poate salva situaţia doar la rugby, unde campioana se va cunoaşte abia la toamnă şi pentru titlu se vor lupta Steaua Bucureşti şi CSM Baia Mare (campioana en-titre). Dominaţia în unele sporturi are state mai vechi, cum ar fi în voleiul masculin unde Bucureştiul n-a mai luat un titlu de 15 ani, la hochei unde SC Miercurea Ciuc are cinci titluri consecutive, la fel ca şi Asesoft Ploieşti la baschet masculin sau patru precum Oltchim Rm. Vâlcea la handbal feminin.
Pe lista selectă a oraşelor campioane se numără şi Oradea, unde CSM a luat faţa echipelor bucureştene Steaua, Dinamo sau Rapid în ultimii patru ani. „Am observat şi eu că titlurile de campioni la echipe au migrat din Bucureşti şi ne bucurăm să suntem şi noi pe harta oraşelor campioane. Pe vremuri ministerele se implicau puternic în susţinerea cluburilor Steaua, Dinamo sau Rapid, iar acum nu o mai fac. Aceasta ar putea fi una dintre cauzele decăderii cluburilor din Bucureşti. Partea bună e că prin această dispersare a titlurilor în ţară se stimulează sportul în Provincie”, afirmă Florin Birta, preşedinte CSM Oradea.
„Model de urmat”
Campion naţional cu CFR Cluj în urmă cu doi ani, Adrian Anca este de părere că supremaţia Provinciei va continua. „Există o emulaţie mare în oraşele din Provincie de a depăşi Bucureştiul. Cel puţin în fotbal, echipele din Capitală au prea multe scandaluri şi nu au liniştea necesară pentru performanţă. Plus că în oraşele de Provincie au apărut investitori puternici care pun şi suflet cum e exemplul CFR Cluj”.
O explicaţie a găsit şi Iuliu Mureşan, preşedintele campionilor de la fotbal. „Am investit în fotbal, capitala nu, d-asta e pe locurile 5-6 acum! Noi am construit branduri, brandul CFR, avem cei mai mulţi spectatori la meciuri, toate astea spun ceva. În Bucureşti a scăzut dramatic brandul echipelor ca valoare, ca tot. Provincia e clar la putere în fotbal, spun asta fără să jignesc pe nimeni, echipele de provincie sînt un model de urmat”.
TEODOR BIRIŞ
Citiți principiile noastre de moderare aici!