CSM Oradea a avut o prestaţie modestă în partida cu CSM Bucureşti, echipă pe care o învinsese la douăzeci de puncte diferenţă în urmă cu numai o lună, în Cupa României, scor 84-64. Din păcate, de data aceasta lucrurile au fost complet schimbate, bucureştenii oferind o replică mult mai puternică, în timp ce orădenii nu şi-au găsit nicicum cadenţa.
Partida s-a disputat sub semnul echilibrului. Oaspeţii şi-au adjudecat primul sfert, scor 16-18, dar gazdele au trecut la conducere în cel de-al doilea, scorul la pauză fiind 34-32. A fost, din nefericire, singura perioadă în care orădenii au jucat ceva mai bine. Pauza n-a fost un sfetnic bun pentru noi. Gazdele şi-au mai păstrat un avantaj minim după al treilea sfert, scor 52-51, după care au capotat în sfertul patru. Descalificarea lui Mijuskovic a dereglat complet jocul orădenilor, care oricum nu funcţionase prea bine nici până atunci.
Elevii antrenorului Veres Attila au mai condus până în minutul 34, scor 57-56, după care bucureştenii s-au instalat definitiv la conducere. Ultimele minute au fost disperate pentru orădeni, care au comis mai multe faulturi, în încercarea de a egala. Imprecizia în aruncări, care a fost pe alocuri acută, a constituit însă una din cauzele principale ale acestui eşec. Oaspeţii au gestionat bine finalul de meci, reuşind să obţină un succes meritat.
CASETA TEHNICĂ
Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 500
CSM Oradea – CSM Bucureşti 65-72 (16-18, 18-14, 18-19, 13-21)
CSM Oradea: Stretea, Martinovic 4, Maric 14 (2×3), Mijuskovic 11 (1×3), Mandic 13, Lázár 12, Gnjato 5, Hora 1. Nu au jucat Szijártó, Ştefan, Pascu şi Kiss. Antrenor: Veres Attila
CSM Bucureşti: Helcioiu 9 (2×3), Santana 17 (1×3), Ştefănescu, Marojevic 9, Mijailovic 21 (2×3), Drăguş 4 (1×3), Zamfirescu, Chiran, Habus 12, Vizitiu, Gheorghe. Antrenor: Tudor Costescu
Arbitri: Marius Udrică (Craiova) – Bogdan Podar (Cluj-Napoca), Alin Dragoş (Baia Mare). Comisar FR Baschet: Marius Hurgoi (Cluj-Napoca)
Descalificări pentru 5 faulturi: Mijuskovic 34 / Helcioiu 39, Habus 40
DIVIZIA A DE BASCHET MASCULIN
Etapa a V-a
Rezultate înregistrate:
CSM Oradea – CSM Bucureşti 65-72
CS Otopeni – Gladiator Cluj-Napoca 72-70
U Mobitelco Cluj-Napoca – Gaz Metan Mediaş 83-86
CSU Asesoft Ploieşti – CSU Cuadripol Braşov 111-73
CSA Steaua – Dinamo 79-88
CSU Atlassib Sibiu – SCM U Craiova 100-78
Energia Rovinari – Elba U Timişoara 79-73
Meciul BCM U Piteşti – BC Mureş Târgu Mureş se disputa duminica seara.
CLASAMENT
1. Gaz Metan Mediaş 5 5 0 0 475 – 362 10
2. CSU Asesoft Ploieşti 5 5 0 0 458 – 350 10
3. U Mobitelco Cluj 5 4 1 0 415 – 334 9
4. CS Otopeni 5 4 1 0 379 – 358 9
5. CSU Atlassib 5 3 2 0 394 – 370 8
6. Energia Rovinari 5 3 2 0 357 – 367 8
7. BCM U Piteşti 4 3 1 0 312 – 287 7
8. Dinamo 5 2 3 0 334 – 373 7
9. CSM Bucureşti 5 2 3 0 366 – 379 7
10. CSM Oradea 5 2 3 0 395 – 395 7
11. Elba Timişoara 5 2 3 0 390 – 414 7
12. BC Gladiator Cluj 5 1 4 0 371 – 406 6
13. CSU Braşov 5 1 4 0 353 – 481 6
14. CSA Steaua 4 1 3 0 307 – 316 5
15. Mureş Târgu Mureş 4 0 4 0 278 – 320 4
16. SCM U Craiova 4 0 4 0 285 – 357 4
Etapa viitoare (sâmbătă, 24 octombrie): Gaz Metan Mediaş – CSM Oradea, CS Otopeni – U Mobitelco Cluj-Napoca, Gladiator Cluj-Napoca – Elba Timişoara, SCM U Craiova – Energia Rovinari, Dinamo – CSU Atlassib Sibiu, BC Mureş Târgu Mureş – CSA Steaua, CSU Cuadripol Braşov – BCM U Piteşti, CSM Bucureşti – CSU Asesoft Ploieşti.
Citiți principiile noastre de moderare aici!