După trei victorii în calificări, Irina Maria Bara (locul 142 WTA la simplu) a acces în premieră pe tabloul principal al turneului de Grand Slam de la Roland Garros.
Vineri, după un meci perturbat de ploaie, bihoreanca a învins-o pe olandeza Richel Hogenkamp, scor 6-2, 7-6, după 100 de minute de joc. În momentul când ploaia a oprit întâlnirea scorul a fost 6-2, 5-4, șteianca încheind setul doi la tiebreak.
În celelalte două tururi, Irina le-a învins pe Tereza Mrdeza (Croația, 29 ani, locul 243), cu scorul simetric 6-2, 6-2, și pe britanica Harriet Dart (24 ani, 151 WTA), scor 7-5, 6-2.
Pentru calificarea pe tabloul principal, Irina Bara și-a asigurat un premiu de 60.000 de euro și 40 de puncte în clasamentul WTA.
Irina este acum pe locul 142, aproape de maximul carierei (139) înregistrat în luna august 2018.
Șteianca va concura și la dublu, unde face pereche cu Fanny Stollar (Ungaria, 21 de ani, locul 88 la dublu).
În urmă cu doi ani, perechea Irina Bara/Mihaela Buzărnescu ajungea în sferturile de finală la Roland Garros, cea mai bună performanță la un Grand Slam pentru tenismena din Bihor.
Duel cu Donna Vekic
În primul tur de pe tabloul principal, Irina o va întâlni pe Donna Vekic. Croata are 24 de ani și ocupă locul 30 WTA, cea mai bună performanță fiind locul 19. Donna are și avantajul înălțimii, fiind mai înaltă cu 15 cm decât Irina (1,64 m). Partida este programată luni, 28 septembrie.
Programul româncelor în turul I la Roland Garros:
Simona Halep (2 WTA) – Sara Sorribes Tormo (70 WTA)
Patricia Țig (58 WTA) – Stefanie Voegele (116 WTA)
Irina Begu (72 WTA) – Jil Teichman (54 WTA)
Sorana Cîrstea (83 WTA) – Elene Rybakina (18 WTA)
Ana Bogdan (93 WTA) – Timea Babos (107 WTA)
Monica Niculescu (141 WTA) – Danielle Collins (57 WTA)
Irina Bara (142 WTA) – Donna Vekic (30 WTA)
Meciurile de la Roland Garros sunt televizat epe canalele Eurosport.
[eadvert]
FOTO: Open Cagnes sur Mer
Trimite articolul
Xbravo Irina!!!!!la dat mai multe tururi trecute!