Formaţia orădeană şi-a compromis şansele la medalii încă din primul turneu final, de la Oradea, unde a avut prestaţii dezamăgitoare. La Bucureşti, Crişul a înregistrat două victorii, 13-4 cu Viitorul Cluj-Napoca, 13-8 cu CSŞ nr. 1 Bucureşti şi tot atâtea înfrângeri, 6-10 cu Triumf Bucureşti şi 8-9 cu Dinamo.
Clasamentul final al ediţiei a fost: 1. Triumf, 2. CSŞ nr. 1, 3. Dinamo, 4. Crişul, 5. Viitorul; 6. Amefa Arad (echipă care s-a retras după primul turneu final, din motive financiare). Echipa de juniori II este singura formaţie a CS Crişul care nu a urcat pe podium în acest sezon, în timp ce formaţiile de copii, juniori I şi III au devenit campioane naţionale.
„Este pentru prima dată, de când mă aflu la conducerea clubului, când o echipă de juniori nu câştigă o medalie. Este dezolant, e o generaţie care dezamăgeşte. Componenţii echipei au avut mari probleme de disciplină, iar acest lucru s-a văzut în rezultatele înregistrate. Altădată va trebui să intervenim la timp, pentru a elimina problemele încă din faşă”, a afirmat directorul CS Crişul, Ionel Bungău.
Citiți principiile noastre de moderare aici!