Vacanţa s-a încheiat pentru jucătorii de la Luceafărul. Echipa a avut programată marți reunirea, ocazie cu care fotbaliştii au făcut cunoştinţă cu noul lor antrenor. Ultima dată la FC Braşov, Cornel Ţălnar (60 de ani) a mai antrenat echipele la Inter Sibiu, Dinamo Bucureşti (de mai multe ori), Ceahlăul Piatra Neamţ, U Cluj, Concordia Chiajna. Secundul Florentin Petre (41 de ani) va ajunge miercuri. Staff-ul tehnic este completat de Alexandru Kiss şi Ioan Pap-Deac, iar Cristian Lupuţ este noul director sportiv.
Din vechiul lot au fost prezenţi la reunire: Alin Goia, Răzvan Began – portari; Adrian Balea, Flavius Drăgan, Sergiu Bactăr, Ionuţ Ban, Alin Ţegle, Marius Feher, Iulian Cuc, Adrian Bedea, Darius Costea, Claudiu Codoban, Paul Chiş-Toie, Constantin Roşu, Marius Matei – jucători de câmp.
Jucători cu experienţă
Singurul nume nou prezent a fost Alin Mutu (22 de ani), fundaş central, care în campionatul trecut a evoluat la Foresta Suceava.
Conducerea Luceafărului a mai ajuns la un acord cu mijlocaşul coordonator Ştefan Grigorie (35 de ani), ultima dată la FC Braşov, şi cu atacantul Marius Curtuiuş (27 de ani), care în sezonul trecut a marcat 9 goluri pentru UTA.
Finanţatorul Luceafărului, Ioan Blidaru, se arată optimist în ceea ce priveşte parteneriatul cu Consiliul Judeţean, care ar da o altă anvergură proiectului fotbalistic. „În angajamentul nostru în doi ani ar fi promovarea, dar noi ne-am dori chiar din acest sezon să atacăm accederea în Liga 1. Avem experienţa unui an în Liga a II-a, lotul va fi întărit şi va deveni mai valoros. Ne vom putea bate cu orice echipă”, ne-a declarat omul de afaceri.
„În urma discuţiei pe care am avut-o cu domnul Blidaru în urmă cu trei săptămâni, am ajuns la concluzia că şi pentru mine ar fi o chestie extraordinară să vin la o echipă cu pretenţii şi împreună să încercăm marea cu degetul. Vrem ca până la plecarea în cantonamentul din Austria să avem lotul completat. Sperăm să închegăm o echipă competitivă, care să ne facă să ne gândim la prima ligă. Din ce am înţeles, Luceafărul este una dintre cele mai serioase echipe, unul dintre cluburile care ce promit, fac. Am înţeles că vor veni alături şi autorităţile judeţene, iar împreună să ducem Bihorul acolo unde a fost mulţi ani, în prima ligă. Sigur, va fi mult de muncă şi sper ca jucătorii să înţeleagă acest lucru. Se anunţă o luptă acerbă cu ASA Târgu Mureş, cu Dinu Vamă la timonă, Pandurii Târgu Jiu, cu Eugen Pârvulescu la timonă, Argeşul vrea, Dunărea Călăraşi, vor fi multe echipe care îşi doresc promovarea”, a declarat Ţălnar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!