Liderul neînvins al Seriei Sud din Liga 4 Bihor a început pregătirea pentru partea a doua a campionatului. Clubul a suferit modificări împortante în ultimele săptămâni, iar la Sântandrei se vorbește despre câștigarea campionatului și participarea la barajul care va fi în vară pentru Liga 3.
[eadvert]
Lângă omul de afaceri Răzvan Oneț și Primăria Sântandrei (primar Ioan Mărcuș), care au susținut financiar echipa în ultimii ani, au mai venit și alți sponsori, astfel că ambițiile au crescut.
A fost anunțată și noua conducere executivă a Crișului Sântandrei formată din omul de afaceri Costel Oprea – președinte și vicepreședintele Călin Butaș.
„Obiectivul s-a schimbat din mers. Dacă până acum ne doream o clasare cât mai sus, acum vrem câștigarea campionatului și promovarea în Liga 3 dacă se poate. Totul depinde de mine și de voi, de felul cum ne pregătim, cum participăm la antrenamente, de muncă, disciplină, sacrificiu. Având în vedere valoarea voastră și transferurile făcute sper să reușim”, și-a anunțat jucătorii antrenorul Petre Gabor.
Noul președinte are 31 de ani și nu a activat în fotbal, fiind patronul firmei Begonia. El își dorește să creeze o comunitate fotbalistică la Sântandrei începând cu juniorii, echipa de seniori și cu cea de old-boys pe care dorește să o înființeze.
„Nu am o istorie în fotbal, în schimb am multă voință și ambiție pentru a reuși în ceea ce ne propunem. Scopul meu este să vă ofer condițiile optime pentru realizarea obiectivelor. Am atras multe firme alături de noi, care ne vor susține. Vrem și în liga a treia și vă garantez că avem tot ce ne trebuie: un lot valoros și parteneri puternici.”, le-a transmis Costel Oprea jucătorilor.
Finanțatorul Răzvan Oneț a precizat că va rămâne în continuare alături de echipă: „Mă bucură aceste schimbări care ne vor face mai puternici. Ne dorim să atragem și alți sponsori, să aducem lumea la stadion, să jucăm cu tribuna plină. Ne așteaptă un retur de foc, dar sper să facem treabă bună și la finalul sezonului să ne bucurăm împreună”.
De mulți ani în cadrul clubului, Călin Butaș consideră că totul trebuie făcut pas cu pas: „Toți visăm la locul 1. Trebuie să avem încredere unul în celălalt și să redevenim ce am fost odată, dacă nu chiar mai mult. Totul trebuie făcut pas cu pas”.
Transferuri importante
Lotul prezent la reunirea de sâmbătă 29 ianuarie a fost alcătuit din Cosmin Verdeș, Alexandru Morar – portari; Răzvan Matei, Coriolan Chiș, Bogdan Sebeșan, Cătălin Nicoruț, Eusebiu Pop, Marius Pușcaș, Roland Novak, Carlos Covaciu, Enrico Mascia, Sergiu Ciocan, Victor Dobrescu, Paul Mihuța, Daniel Gavriș, Cosmin Lascu, antrenori fiind Petre Gabor și Alin Pintea.
Au absentat motivat Sergiu Ban, Marius Balogh, Mirel Bungău, Laurențiu Prundaru și Gheorghe Ivan.
Cu această ocazie au fost prezentați și doi noi jucători, care au semnat contractele într-o festivitate desfășurată după antrenament.
Cel mai cunoscut este fundașul Cosmin Letan (33 de ani), care își va continua activitatea la Liga 4, după despărțirea de CAO 1910 Oradea și după ce s-a angajat la Administrația Penitenciarelor.
Alt nou venit este Robert Turcan (27 de ani), fost jucător la CS Bihorul Beiuș, care în ultima perioadă a evoluat în eșalonul șase din Germania.
Este așteptat din 21 februarie și atacantul Andrei Șumălan (27 de ani), când revine din Belgia unde a activat la nivel de amatori.
Până la startul sezonului, Crișul Sântandrei are programate patru jocuri de pregătire: cu Unirea Roșia (5 februarie), Luceafărul Oradea (12 februarie), CS Diosig (19 februarie) și CS Ineu (26 februarie).
Pe lângă campionat, Crișul este angrenată și în faza județeană a Cupei României unde va disputa semifinala cu Voința Ciumeghiu.
Trimite articolul
XParca se lasa de fotbal Letan ca sa mearga la munca la Penitenciarul Oradea
Cum poate sa ocupe o functie intr o societate un analfabet? Felicitari pentru numirea lui Costel. De rasul lumii sunteti. Si fotbalistii vor rade de el.