De asemenea, deține zeci de titluri și medalii la Campionatele Naționale de tir sportiv pentru juniori, tineret și seniori.
S-a clasat printre cei mai buni sportivi bihoreni ai anului 2024, dar cele mai bune rezultate ale sale au fost omise, dintr-o regretabilă eroare. În mod real, ar fi trebuit să se situeze cel puțin în topul primilor trei clasați. Este legitimat la CSU Oradea, fiind pregătit de antrenorii Vasile Leț și Adriana Floruța. Este student în anul I la Facultatea de Geografie, Turism și Sport a UO, la secția de Kinetoterapie și motricitate specială, în limba engleză.
Și-a descoperit talentul de trăgător la… mare
Levi s-a apucat de sport la vârstă de 11 ani. Ne-a povestit că și-a descoperit talentul pentru tir într-o vacanță petrecută la mare, împreună cu tatăl său.
„Am tras acolo cu o armă cu aer comprimat, la un stand pentru turiști și am ochit foarte bine de fiecare dată. Tatăl meu s-a gândit că poate am un talent pentru acest sport, iar când ne-am întors acasă, m-a dus la secția de tir sportiv a CSU Oradea, unde de asemenea am tras bine la primele încercări. Antrenorul meu, domnul Vasile Leț, a spus că ar fi păcat să nu practic acest sport. Și așa am ajuns la tir sportiv. Oricum, de mic copil eram pasionat de arme”.
Locuind în Aleșd, Bucsiás Levente a făcut naveta timp de patru ani la Oradea, venind tot a doua zi la antrenamente. Ulterior, antrenamentele au devenit zilnice, după ce s-a mutat la Oradea, devenind elev la Liceul „Ady Endre”. Levi nu își aduce aminte cu plăcere de perioada de la acest liceu.
„Am avut acolo unele probleme, din cauza timpului lung petrecut la sport. Profesorii de la «Ady» n-au dat dovadă de prea multă înțelegere față de mine și am fost pus în situația de a alege: sau școala, sau sportul. Iar eu am ales tirul sportiv și m-am întors înapoi în Aleșd, la Liceul «Constantin Șerban». S-a dovedit apoi că am ales bine, că alegerea mea a fost cea bună. Vă spun sincer că m-am simțit mult mai bine la «Constantin Șerban» decât la «Ady Endre». Am început să fac din nou naveta, dar de asta zilnic, cu mașina personală. Așa am ajuns, treptat, să performez la tir”, ne-a mărturisit Levi.
Pistol sau pușcă?
Întrebat cum a ales pistolul în detrimentul puștii, Levi spune că lui i-au plăcut ambele arme. „Mi-a plăcut la fel de mult atât pistolul, cât și pușca, am tras la fel de bine cu ambele. Domnul Leț a decis însă să mă specializez pe pistol, pentru că sunt mai scund și mai plinuț, iar această armă mi se potrivește mai bine. Eu am tras și la talere și m-am descurcat bine și acolo, dar până la urmă am rămas la pistol”, explică Levi.
Modelul său este turcul Yusuf Dikec, vicecampionul olimpic de la Paris care a concurat la proba de pistol 10 metri fără echipament special (ochelari, căști, mănuși) și cu o mână în buzunar. Pe plan intern, Levi afirmă că se inspiră din evoluțiile colegului său din echipa României, Luca Joldea, care „este atât de calm în timpul concursurilor”.

Foto: facebook
Puterea de concentrare
Antrenamentele de la tir sunt complexe, fiind oarecum diferite de celelalte sporturi, în care primează mișcarea și alergarea.
„Dimineața fac exerciții de mobilitate, recomandate de doamna antrenoare Floruța. După dimineața petrecută la facultate, urmează antrenamentul zilnic, la poligon. Acesta începe cu o scurtă încălzire, urmată de pregătirea specifică, cu arma. Execut, timp de o oră și jumătate, trageri cu pistolul cu aer comprimat sau cu glonț, iar apoi fac pregătire fizică, abdomene, flotări, spate, extensii și genuflexiuni.
Dacă mă simt mai obosit, prefer să continui antrenamentul de rezistență, cu arma. Contează foarte mult să se creeze un automatism de ridicare a mâinii, de ochire și de tragere. Chiar și acasă face uneori exerciții de ridicare a mâini cu o greutate de un kilogram, cât cântărește pistolul, care nu este chiar ușor. În timpul ochirii, respirația trebuie corelată cu cadența de tragere. Contează foarte mult puterea de concentrare, calmul și liniștea din timpul concursurilor”, explică Bucsiás Levente.
Pasionat de condus
Referitor la pasiunile sale extrasportive, Levi afirmă că îi place foarte mult să conducă. „Sunt pasionat de condusul mașinii. Îmi place să ies cu prietenii, mai ales cu bicicleta. Înainte de pandemie, mai mergeam cu prietenii de la bloc la un fotbal sau handbal. Din păcate, după pandemie s-a stricat tot, parcă nu mai găsești pe nimeni dispus să facă mișcare. Majoritatea își petrec timpul liber pe calculator sau pe telefon”, spune el.
Întrebat cum reușește să împace studiul cu sportul de performanță, Levi ne-a răspuns cu același simț al umorului care-l caracterizează.

Foto: facebook
„Mie în general nu mi-a prea plăcut să învăț niciodată. Aici, la facultate, mă străduiesc să fiu cât mai atent la cursuri, iar înainte de examene, mă apuc să învăț. Nu e așa mare problemă să ai rezultate bune și la învățătură și la sport. Cu o bună organizare, îți poți face timp suficient pentru ambele. Eu am avut o mică problemă doar la Liceul «Ady Endre», pentru absențele cauzate de antrenamente. În rest, nu am avut alte probleme sau dificultăți cu învățatul”, spune Bucsiás Levente.
„Un moldovean, un român și un ungur”
Cea mai frumoasă amintire din cariera sa de până acum este primul titlu de vicecampion european cu echipa de pistol a României. „Îmi amintesc cu drag de primul titlu de vicecampioni de la Europene. Dar orice succes ne bucură, pentru că muncim mult pentru fiecare rezultat”. Bucsiás Levente afirmă că cei trei componenți ai echipei se înțeleg foarte bine.
„Suntem oarecum o echipă a burtoșilor, pentru că toți trei avem «pătrățele” mai mari, să zic așa. Ne înțelegem foarte bine, suntem o adevărată echipă. Luca este din Arad, dar s-a mutat la Dinamo București. Daniel, dacă bine știu, este puțin moldovean. Așa că suntem o echipă formată dintr-un moldovean, un român și un ungur! Suntem așa, mai unici!”, ne-a spus, cu umor, pistolarul bihorean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!