Pasionaţii tenisului de masă au ocazia să se dueleze la turneul internaţional „Ping-Pong fără ftontiere”. Competiţia este organizată de CS Tibclau Oradea, prin Tibor Varadi, duminică 8 septembrie, începând cu ora 10:00. la sala de tenis din cadrul Era Shopping Park Oradea şi-au anunţat prezenţa sportivi din Ungaria, Slovacia, Ucraina, Serbia şi România.
„La masa verde am demolat frontierele, ne separă doar fileul necesar desfăşurării jocului. Vă aşteptăm cu drag pentru a ne bucura de pasiunea comună; ping-pongul. Mulţumim tuturor sponsorilor pentru sprijinul oferit în organizarea turneului, dar şi DJST Bihor”, spun organizatorii.
Concursul se va desfăşura pe 13 mese de tenis aprobate I.T.T.F la patru categorii de vârstă: copii sub 10 ani, copii 11-14 ani, adulţi amatori şi adulţi profesionişti legitimaţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!