Judoul orădean a fost reprezentat de un grup de 20 de sportivi de la JC Liberty CSŞ LPS Bihorul (antrenori Olimpia Ianc, Alina Borza, Loredana Lascău şi Alexandru Goncearenco), precum şi de la CS Crişul (antrenoare Olimpia Ianc).
Micii judoka orădeni s-au aflat printre protagonişti, reuşind să-şi treacă în cont patru medalii, dintre care două de argint şi două de bronz. Alicia Birou (52 kg), de la JC Liberty LPS Bihorul şi Iasmina Gyoker (48 kg), de la CS Crişul, au devenit vicecampioane naţionale la categoriile lor de greutate, la copii U 11 ani.
La rândul lor, Bianca Popa (32 kg) şi Irina Pop (36 kg), ambele de la JC Liberty LPS Bihorul, au obţinut medalii de bronz, la copii 11 ani, respectiv copii U 10 ani. Pe locurile 7 s-au situat Casian Covaci (46 kg), Antoniu Raţ (+55 kg), la copii U 11 ani şi Nagy David (27 kg), la copii U 10 ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!