Competiția s-a desfășurat la Sala „Voievod Litovoi” din Târgu Jiu și a reunit la start 130 de sportivi, reprezentând 60 de cluburi din întreaga țară.
Angelo Covaci a avut un parcurs fără greșeală la categoria sa, 44,5 kg, la care au luat parte șapte concurenți.
În primul tur, el a l-a învins la puncte pe Cornel Botezatu (Gladiatorul Iași). În semifinale, a dispus prin knock out, în prima repriză, de Cristian Budău (CSM Baia Mare), campionul en titre al categoriei, iar în finală, l-a învins la puncte pe Ricardo Ilie (CSM Craiova).
„Angelo este un pugilist talentat, de viitor, care sperăm să confirme în continuare. Doresc să mulțumesc președintelui clubului nostru, Ion Marin, precum și sponsorului Roman Corbuțiu, pentru sprijinul oferit”, ne-a declarat antrenorul Gym Mar Strong, Viorel Crăciunea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!