Echipa Crişul, pregătită de antrenorul Cosmin Goina, a înregistrat patru victorii, un egal şi o înfrângere, după cum urmează: 22-6 cu Viitorul Cluj-Napoca, 26-2 cu Mini Max Târgu Mureş, 12-5 cu CSŞ nr. 1 Bucureşti, 9-7 cu Dinamo, 4-4 cu Triumf Bucureşti şi 5-9 cu Steaua. În ciuda celor patru puncte pierdute, Crişul este lidera clasamentului după primul turneu final, la egalitate de puncte cu Triumf, ambele cu câte 13 puncte, urmate de CSŞ nr. 1 şi Dinamo, cu 12 puncte.
„Am condus cu 3-0 în meciul cu Steaua, băieţii s-au crezut învingători, dar apoi au urmat nenumărate greşeli. Echipa a avut probleme cu luciditatea în situaţii dificile. În partida cu Triumf, ratările ne-au costat. Echipa s-a apărat bine, a primit doar patru goluri, dar nu a reuşit să înscrie mai multe”, a explicat antrenorul Cosmin Goina. Tehnicianul orădean este optimist în privinţa şanselor de cucerire a titlului naţional. „Suntem pe primul loc şi urmează al doilea turneu final, care va avea loc la Oradea. Sper ca avantajul bazinului propriu să fie decisiv. Aştept o concentrare mai mare din partea echipei, pentru a deveni campioană naţională”, a afirmat Cosmin Goina. Turneul final II se va desfăşura la Oradea, în perioada 8-12 iulie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!