Componenţii lotului naţional de polo al României nu se pot bucura de prea multă pauză nici de sărbători. Cei 15 internaţionali s-au aflat în cantonament la Oradea până la Crăciun, după care au avut trei zile libere, continuându-şi apoi pregătirile la Centrul Olimpic de la Izvorani.
Urmează începând de mâine o altă mini-pauză prilejuită de Revelion, după care poloiştii tricolori se vor reuni din nou, tot la Izvorani, pentru ultima perioadă de antrenamente dinaintea participării la turneul final al Campionatului European, programat la Eindhoven (Olanda), la 16-29 ianuarie. Cei 15 jucători selecţionaţi de antrenorii Kovács István şi Ciprian Câmpianu sunt: Dragoş Stoenescu (Dinamo), Mihai Drăguşin (Steaua) – portari; Cosmin Radu (Mladost Zagreb – Croaţia), Kádár Kálmán, Andrei Buşilă, Alexandru Ghiban, Mihnea Chioveanu, Nicuşor Diaconu, Alex Popoviciu (CSM Digi Oradea), Radu Gospodinov (Steaua), Alexandru Matei, Dimitri Goanţă, (Dinamo), Andrei Iosep (Navarra – Spania), Ramiro Georgescu, Tiberiu Negrean (Szolnok – Ungaria).
Sacrificii pentru performanţă
„Componenţii lotului sunt conştienţi că fără sacrificii nu se poate face performanţă. Este greu, n-au prea avut liber nici de Crăciun, nu vor avea nici de Revelion atât cât ar trebui, dar altfel nu se poate. Timpul până la Europene este foarte scurt şi toţi ştiu că nu există alte variante de pregătire. Dacă vor să facă o figură frumoasă la Europenele de la Eindhoven şi să se califice la turneul preolimpic din Canada, jucătorii trebuie să dea totul la antrenamente. Suntem de altfel foarte mulţumiţi de modul în care ei se pregătesc. Sperăm ca naţionala să-şi realizeze obiectivele pas cu pas”, ne-a declarat antrenorul secund al lotului naţional, orădeanul Ciprian Câmpianu.
După reunirea de la 2 ianuarie, reprezentativa noastră se va mai antrena două zile la Izvorani, după care se va deplasa la Istanbul, unde va disputa la 5 ianuarie meciul din deplasare cu Turcia, contând pentru Liga Mondială. Naţionala României va rămâne în continuare la Istanbul, urmând să participe la 6-8 ianuarie la un turneu internaţional, alături de echipele Olandei, Macedoniei şi Turciei.
G.N
Citiți principiile noastre de moderare aici!