Din cei cinci pugilisti de la Crisul care au urcat în ring doar Cătălin Călugăr (60 kg, tineret) a reuşit să se impună în faţa băimăreanului Magyar Levente, decizie de inferioritate a adversarului. Cosmin Călugăr a reuşit o remiză cu Nică Oprea (CSŞ Sighet), în timp ce Lorencz Arnold ( (60 kg), Ionuţ Torj (60 kg) şi Brian Sfârle (69 kg) au pierdut.
În schimb, toţi cei trei sportivi de la Gym Mar Strong au reuşit să câştige. La 50 kg, juniori, Romeo Macarie l-a învins la puncte pe Gheorghe Ţincă (CSŞ Baia Mare), la 80 kg Rareş Macaru l-a bătut la puncte pe băimăreanul Darius Ghişe, iar Mihai Chirilă a trecut la limită, după un meci extrem de disputat, de campionul maghiar Burai Janos la 69 kg.
Cel mai bun meci al galei s-a desfăşurat în limitele categoriei +91 kg între ungurul Volgy Jeno şi zălăuanul Adrian Popuţea. După ce au schimbat pumni grei, românul a fost declarat învingător la puncte.
Invitatul special al galei a fost luptătorul K 1 Daniel Ghiţă, sosit la Oradea la invitaţia prietenului Ion Marin. Primul român intrat în primii opt luptători din lume a primit o statuetă din partea lui Gheorghe Titi Frenţ, preşedintele CS Crişul, fiind asaltat apoi de amatorii de autografe şi fotografii. Conducătorul CS Crişul i-a înmânat un trofeu şi lui Viki Stanca, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Box pentru sprijinul acordat în 2010. Competiţia a fost organizată de DJST Bihor şi CS Crişul în colaborare cu AJB.
T.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!