Niciuna nu s-a înscris oficial, termenul de depunere al formularului de înscriere şi de a plăti taxa de participare expirând joi la ora 12.
Preşedintele AJF Bihor, Valer Vancea, crede că vor fi în jur de 38 de echipe care urmează să fie împărţite în trei serii.
În ceea ce priveşte Liga a IV-a şi în viitorul sezon va avea 16 echipe la start. Au existat şi alte două propuneri. Ioan Făşie, preşedinte la Poiana Budureasa şi totodată vicepreşedinte la AJF, a propus două serii a câte 12 echipe, în timp ce Ştefan Zima, preşedinte Dinamo Oradea, a propus o serie cu 18 echipe.
Variantele au avut puţini adepţi, majoritatea preferând sistemul competiţional din ultimii ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!