Delegaţia noastră a cucerit 25 de medalii de aur, 14 de argint şi 26 de bronz, devansând Serbia şi Rusia. La ediţia a IV-a a CM pentru juniori, tineret şi seniori, dublată de Cupa Mondială pentru copii au participat 850 de sportivi din 25 de ţări.
În lotul naţional coordonat de sensei Dan Stuparu, Roxana Cruher şi Pavel Vancea s-au regăsit şi 16 karateka orădeni la toate categoriile de vârstă.
Competitia a făcut parte din seria evenimentelor dedicate aniversării a 50 de ani de activitate a fraţilor Jorga , Vladimir fiind preşedintele Federaţiei Europene de Karate Tradiţional, repectiv Ilija, fondatorul stilului Fudokan. „Sportivii orădeni au avut o evoluţie bună, cea mai mare parte din ei, şi chiar sclipitoare. Cum ar fi prestaţia lui Andrei Luca, cel care de mult tot se pregătește să puncteze și la o competiție internațională. În schimb, de la Raul Tudorică așteptam mai mult decât o medalie de bronz”, ne-a declarat Pavel Vancea, care împreună cu Melania Câmpan s-au ocupat de pregătirea sportivilor de la UAMT-U Agora.
REZULTATE
Campionatul Mondial de stil
Locul I: Ionel Bara la fukugo masculin şi kumite cadeţi, Bernath Csaba la kata echipe seniori.
Locul II: Alexandra Baba la fukugo cadeţi, Bernath Csaba la kumite echipe seniori
Locul III: Ionel Bara la kumite echipe cadeţi, Raul Tudorică la fukugo tineret
Locul IV: Raul Tudorică la kata tineret
Cupa Mondială pentru copii
Locul I: Andrei Luca la kumite copii II ( n.2000-2001), Kalman Szabolcs şi Andrei Moga, la enbu Copii I. ( n. 1999- 1998)
Locul II: Kalman Szabolcs, la kata copii I. ( n. 1999- 1998)
Locul III: Ionuţ Tăuţan şi Darius Luca la kumite individual copii IV (2004-2005), Kalman Szabolcs la kumite copii I ( n. 1999- 1998), Kiraly Mark, Kalman Szabolcs kumite echipe copii I ( n. 1999- 1998) şi Andrei Moga la kumite copii II ( n. 2000-2001).
T.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!