Sportivii orădeni s-au aflat printre medaliați, reușind mai multe clasări pe podium. Vlad Trip a devenit vicecampion național, iar Florin Beldea a obținut medalia de bronz, ambii fiind legitimați la secția de lupte a CSȘ LPS Bihorul – CS Gladiatorul Oradea.
Coechipierii lor Sergiu Pop și Szép Botond s-a situat pe locurile 5, fiind învinși în meciurile pentru medaliile de bronz. La rândul lor, Alexandru Ciul și Alexandru Ghib au cedat în optimile de finală. CSȘ LPS Bihorul – CS Gladiatorul Oradea (antrenor Nelu Sandu Pop) s-a situat pe un onorant loc 4, dintr-un total de 29 de cluburi participante. Alte două medalii, ambele de bronz, au fost obținute de Matei Pelean, la categoria 60 kg, respectiv Simona Pușcașu, la categoria 53 kg, ambii sportivi fiind legitimați la ACS Școala de Lupte Ștefan Rusu Oradea.
Adrian Seica a părăsit competiția în faza grupelor. Cei trei luptători sunt elevi ai Liceului Internațional Agora Oradea. Delegația clubului orădean a fost condusă de președintele Beniamin Pelean, sportivii fiind pregătiți de antrenorii Ionel Pușcașu, Vlad Toia și Boros Magdolna.
Citiți principiile noastre de moderare aici!