Printre participanţi s-au aflat 16 judoka de la JC Liberty CSŞ LPS Bihorul (antrenor Emil Morar), calificaţi în urma etapei zonale din Euroregiunea 6 (Nord-Vest). Patru dintre aceştia au avut evoluţii meritorii, reuşind să urce pe podium. Cel mai bun rezultat a fost obţinut de Alexandru Popa (46 kg), care a devenit campion naţional. El a avut un parcurs fără greşeală, reuşind să-şi învingă prin ippon toţi cei cinci advesari pe care i-a întâlnit. Cristian Popa (50 kg) şi Robert Boldiş (38 kg) s-au situat pe locurile secunde, fiind vicecampioni naţionali. La rândul său, Alex Creţ (60 kg) a câştigat medalia de bronz. Aproape de podium au fost Bianca Suciu (+57 kg) şi Thomas Morar (42 kg), clasaţi pe locurile 5, respectiv Darius Groza (60 kg), situat pe locul 7.
„S-au încheiat Campionatele Naţionale la toate categoriile de copii. Faţă de anul trecut, suntem în progres, cucerind 13 medalii faţă de nouă în 2013. Totodată, avem câte un campion naţional la fiecare categorie: Carina Jurcă la copii III, Alexandru Popa la copii II, respectiv Mihai Tămăşan la copii I”, a declarat atrenorul Emil Morar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!