Sportivii s-au întrecut în probele de tull, luptă, tehnici speciale, spargeri de forță, luptă tradițională, la individual și pe echipe.
Delegaţia României condusă de preşedintele FRT ITF, Cosmin Oprescu, a obținut 5 medalii de aur, 7 de argint şi 7 medalii de bronz, bilanţ cu care a ocupat locul 5 în clasamentul general. Orădenii Cătălin Topai şi Vlad Găvruţa, legitimaţi la CS Tae-Kyon, şi Ana Guler de la CS Știința Ardealul Baia-Mare, au contribuit la zestrea de medalii.
Cătălin Topai a devenit campion european la tehnici speciale cu echipa de seniori, a mai ocupat locul 4 la tehnici speciale individual şi locul 6 la luptă individual.
Ana Guler a cucerit argintul la tehnici speciale individual şi la spargeri de forţă echipe. Şi-a mai trecut în palmares locul 4 la tehnici speciale echipe şi spargeri de forţă individual.
La tehnici speciale individual juniori, Vlad Găvruţa s-a clasat pe locul 4. „Sunt mulțumit de rezultatele obținute de către sportivii mei la acest Campionat European, Cătălin Topai a devenit din nou Campion European cea ce denotă faptul că este un sportiv de excepție și de mare valoare. Juniorul Vlad Găvruța de data asta nu a reușit să urce pe podium, dar a avut o evoluție foarte bună atât la luptă cât și la tehnici speciale. Pot spune că a fost cel mai reușit an pentru clubul nostru în cea ce privesc rezultatele obținute la Campionatele Mondiale și Europene”, a declarat Alexandru Sas, președintele Clubului Sportiv Tae-Kyon Oradea, prezent cu lotul naţional în Scoţia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!