Orădeanul Călin Cheregi va pregăti formația CSM Reșița (Liga 3) din postura de antrenor principal. Plecat la Reșița în urmă cu doi ani ca secund al lui Alexandru Pelici și totodată coordonator al Centrului de copii și juniori, Cheregi îl înlocuiește pe Dan Alexa, sub comanda căruia „rosso-neri” au ratat surprinzător promovarea în Liga 2 după barajul cu CSC Dumbrăvița.
[eadvert]
„Călin Cheregi, coordonatorul centrului de copii și juniori din Valea Domanului, cel care a avut rezultate foarte bune, este începând de vineri, 1 iulie, noul antrenor principal al echipei noastre. Îți dorim mult succes!”, a fost mesajul postat pe pagina de facebook a clubului reșițean.
Călin Cheregi va împlini în 22 iulie 48 de ani, iar în trecut a pregătit pe FC Bihor în Liga 2, ulterior pe CS Oșorhei în Liga 3 și CSC Sânmartin, actuala Lotus Băile Felix, echipă cu care a promovat în Liga 3. Recent, antrenorul orădean a fost cooptat de FRF și Școala Federală de Antrenori în corpul de formatori de antrenori UEFA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!