Campionatele de minifotbal desfășurate la Baza Tineretului și Baza AEK din Oradea, în organizarea Asociației Județene de Minifotbal conduse de Spiros Baltsavias, se dovedesc cele mai bune din țară.
Dacă la nivelul primei ligi, AEK Oradea este vicecampioană națională și deținătoarea EMF Champions League, nivelul ridicat al minifotbalului orădean este argumentat și de prestațiile avute de echipele prezente la turneul final al Campionatului Național al Firmelor și Instituțiilor, desfășurat la Brașov.
În competiție s-au aflat 43 de echipe, dintre care 4 din Oradea, iar două dintre ele au ajuns să joace finala, campioana și vicecampioana Bihorului.
Dedeman Oradea și IPA 2 Bihor (Frontiera) s-au duelat duminică de la ora 17:00 pentru trofeul pus în joc.
[eadvert]
La capătul celor 40 de minute de joc intens scorul a fost egal, 0-0, astfel că pentru a desemna campioana din 2023 a fost nevoie de lovituri de departajare. Pentru Dedeman au transformat Andrei Șumălan, Andrei Ferik și Cristian Fitero, iar de la IPA 2 Bihor au înscris Cristian Andor și Bogdan Bozian, în timp ce Dan Raț a nimerit transversala. Trofeul le-a fost înmânat de Ioan Onicaș președintele FRM.
Dedeman și-a tăiat partea leului și la trofeele individiuale, Andrei Șumălan fiind declarat cel mai bun jucător al turneului, iar Andrei Ferik – MVP-ul competiției. Portarul turneului a fost desemnat Alexandru Mitrea (IPA 2 Bihor).
Al doilea titlu național
Lotul Dedeman a fost alcătuit din Cosmin Hava, Andrei Ștefănuci – portari; Sorin Ban, Adrian Micaș, Bogdan Mintaș, Andrei Șumălan, Erik Tiponuț, Andrei Ferik, Claudiu Gentile Copil, Daniel Iuhas, Cristian Fitero, Andrei Ungur, Raul Dubere, delegat Cosmin Buhaș, manager Ionuț Mateiu, cel care a creat o adevărată forță din Dedeman Oradea în ultimii ani. Cu siguranță vor avea un cuvânt greu de spus și la turneul final al EMF Business Cup din Antalya.
Dedeman Oradea a mai fost campioană națională în 2021 la Botoșani și s-a clasat pe locul 3 la EMF Business Cup Antalya.
În luna octombrie în Antalya vor merge primele 4 clasate, astfel că pe lângă Dedeman, România va mai fi reprezentată de IPA 2 Bihor, Kablutronik Târgoviște și Romgaz Târgu Mureș.
Drumul spre finală
Dedeman a triumfat în Grupa A cu două victorii concludente, 7-3 cu Forțele Aeriene Dobrogea și 5-0 cu Lupii Negri Iași
În tururile eliminatorii au trecut cu 4-0 de Army Arad în șaisprezeceimi, apoi a avut cel mai greu meci cu ISJ Arad, câștigat cu 3-2 după ce au fost conduși cu 1-0 și 2-1. În sferturi, Dedeman a învins cu 2-1 pe Juventus Brăila, iar în semifinale a dispus cu 3-0 de Kablutronik Târgoviște.
IPA 2 Bihor a câștigat Grupa J cu 5 puncte dintr-o victorie și un succes la lovituri de departajare. Polițiștii de frontieră bihoreni au dispus în șaisprezecimi cu 4-1 de Artileriștii Prundu Bârgăului-Batalion 817.
Apoi, IPA 2 Bihor (foto) a trecut în optimi cu 3-1 de Armata Bistrița, în sferturi de Catena Racing Team București cu 2-1 la lovituri de departajare, după ce în timpul regulamentar scorul a fost 3-3, și în semifinale cu 2-1 de Romgaz Târgu Mureș. Pentru IPA 2 Bihor au jucat: Coste Cornel, Andor Cristian, Bustea Bogdan, Bozian Bogdan Plisco George, Rat Dan, Gheban Dacian, Mitrea Alexandru, Chereji Tiberiu și Tobă Alin.
Celelalte două echipe orădene s-au oprit mai devreme: Termoficare Oradea a pierdut în șaisprezecimi cu 0-1 în fața celor de la Catena Racing Team București, iar Celestica Oradea a piedut cele două jocuri și nu a ieșit din Grupa G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!