Primul turneu a avut loc la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” şi a consemnat superioritatea categorică a micilor poloişti orădeni, care şi-au învins net toate adversarele.
Echipa noastră, pregătită de antrenorul Vekerdi Ladislau, a înregistrat următoarele rezultate: 15-0 cu H20 Târgu Mureş, 10-2 cu CSM Cluj-Napopca, 10-5 cu CSM Oradea (antrenori Mircea Frăţilă, Christian Şandor), 13-2 cu Dinamo Bucureşti, 13-3 cu Steaua, 15-7 cu CSŞ nr. 1 Bucureşti şi 10-6 cu Triumf Bucureşti.
Clasamentul după primul turneu final este: 1. Crişul, 21 puncte; 2. Steaua, 15 puncte; 3. CSŞ nr. 1 Bucureşti, 15 puncte; 4. Triumf Bucureşti, 12 puncte; 5. CSM Oradea, 12 puncte; 6. Dinamo, 6 puncte; 7. CSM Cluj-Napoca, 3 puncte; 8. H20 Polo Târgu Mureş, 0 puncte.
Echipa Crişul a avut următoarea componenţă: Bakaj Benjamin, Dobrovan Bence – portari; Szilágyi Erik, Baki Roland, Belényesi Dávid, David Moca, Birinyi Márk, Alex Băican, Andrei Mureşan, Nagy Péter, Brigitta Sucigan, Patrick Dumitru, Antonio Faragău, Paul Popuţe, Vivien Bonca. După cum se observă, din lot fac parte şi două poloiste, Brigitta Sucigan şi Vivien Bonca. Ele au evoluat meci de meci, inclusiv în partida din ultima etapă, cu Triumf Bucureşti, considerată un fel de finală a turneului.
„O echipă frumoasă”
„Avem o echipă frumoasă, disciplinată şi bine pregătită. Toţi jucătorii înoată cu capul sus, au o viziune a jocului şi pasează precis. Putem spune că suntem deja campioni, deoarece este foarte greu de crezut că vreuna dintre adversare ar putea să ne încurce la al doilea turneu final”, a declarat directorul CS Crişul, Ionel Bungău. Antrenorul Vekerdi Ladislau îşi propune ca echipa să să câştige din nou toate partidele. „Chiar dacă suntem aproape de titlu, noi ne dorim să învingem din nou toate adversarele. Eu nu mă voi gândi niciodată că pot să pierd un meci, singurul nostru obiectiv va fi de fiecare dată doar victoria”, a spus antrenorul echipei. Cel de-al doilea turneu final al Cupei FR Polo pentru copii 2003-2004 va avea loc la Bazinul Floreasca din Capitală, în perioada 30 iunie – 3 iulie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!