Aflat la a patra ediție consecutivă a Jocurilor Olimpice, arbitrul internațional orădean Adrian Alexandrescu a oficiat la opt meciuri în turneul de polo, trei în competiția feminină și cinci la masculin. Prestațiile avute îl creditau ca favorit la una dintre finale, însă drumul lui s-a oprit după meciul din sferturile de finală Italia – Ungaria, câștigat de maghiari după loviturile de departajare.
Partida desfășurată la Defense Arena din Paris, în fața unui public numeros, a avut o fază litigioasă în al doilea sfert când italienii au marcat golul de 3-3, care a fost anulat apoi pe motiv de brutalitate după analiza VAR, decizie luată de muntenegreanul Veselin Miskovic, colegul lui Alexandrescu de pe partea opusă. Calitatea slabă a sistemului VAR, semnalată de mulți specialiști, dublată de lipsa de experiență la acest nivel a lui Miskovic, a făcut ca hotărârea luată de muntenegrean să se dovedească ulterior că a fost greșită. În loc de 3-3 s-a făcut 2-4 pentru că Ungaria a beneficiat și de penalty, iar jucătorul Codemi a fost eliminat pentru 4 minute.
Italia a revenit ulterior, a condus cu 7-5 în sfertul trei, dar a fost egalată și finalmente Ungaria a învins la lovituri de departajare. Reluările mult mai bune oferite de televiziuni au arătat că lovitura aplicată de italian a fost neintenționată, din inerție, astfel că nu putea fi catalogată regulamentar „brutalitate”. Frustrați că au pierdut, italienii s-au agățat de aceea fază și au continuat scandalul, depunând și memorii, care au fost respinse de comisiile WA.
Incidentul a dus la suspendarea lui Miskovic, însă nici Adrian Alexandrescu nu a mai fost delegat, ceea ce i-a generat o mare insatisfacție.
„Unde a fost greșeala mea? Eu nu am fost suspendat. Toată lumea a trăit cu impresia asta datorită lipsei de comunicare a World Aquatics. Nu aveam cum să influențez decizia colegului meu. Nu mă simt vinovat cu absolut nimic de ceea ce s-a întâmplat în timpul meciului și a analizei VAR. Am urmat întocmai protocolul stabilit pentru astfel de situații. Am cerut explicații ulterioare la oficialii World Aquatics și mi s-a spus că nu am mai fost delegat pentru a mă proteja. Ce protecție, de ce să fiu protejat? Am avut meciuri foarte bune până atunci și simt că s-au făcut jocurile ca eu să nu prind finala. Sunt foarte mândru de tot ce am realizat la această ediție a Jocurilor Olimpice. Am fost într-o formă foarte bună recunoscută de toți cei care contează în acest fenomen, antrenori, jucători, delegați, colegi arbitri. Sunt sigur că în clasamentul calificativelor oficiale date de delegații World Aquatics am fost în top 3. Ce este adevărat și îmi cer scuze este expresia folosită, „nu opriți jocul pentru fiecare rahat” (n.r. – spusă în engleză), care s-a auzit live. A fost într-un moment în care comunicarea publică în căști trebuia să fie oprită, iar între noi ne mai permitem și astfel de expresii. Dorința mea era să nu fie fragmentat jocul, să fie mai dinamic”, povestește Adrian Alexandrescu.
Reputatul arbitru orădean a recunoscut și el calitatea slabă a sistemului de arbitraj video folosit la Paris 2024: „Sunt total dezamăgit și dezgustat de condițiile tehnice oferite la această ediție, sistemul de analiză VAR fiind de slabă calitate”.
„Nu fug de responsabilitate”
Supărarea generată de tratamentul la care a fost supus, i-a lăsat un gust amar arbitrului care a oficiat zeci de finale importante de Campionat Mondial, Campionat European, Champions League și o finală feminină a Jocurilor Olimpice. Singura bornă rămasă neatinsă rămâne o finală masculină la JO și așa va rămâne pentru că Adrian Alexandrescu a decis să pună capăt carierei de arbitru.
„Am o întrebare. Eu am fost oprit să mai oficiez la meciuri, dar delegatul de la meciul nostru de ce nu a dat sugestii dacă a văzut că decizia nu este ok? Regulamentar putea face acest lucru. Eu am arbitrat pe partea opusă, colegul meu a luat decizia și după ce a revăzut faza la VAR. Conform protocolului nu aveam voie să mă duc pe partea cealaltă dacă nu sunt chemat. Nu fug de responsabilitate, dar asta este realitatea. Este a doua ediție a Jocurilor Olimpice la care mi se face o nedreptate și e prea mult. Am luat decizia să renunț la cariera de arbitru internațional. Nu pot să continui să lucrez cu niște oameni care n-au avut reacție la tot felul de minciuni propagate pe niște site-uri. Nu să mă apere, ci să se spună adevărul. Se pare că mai nou în World Aquatics primează alte principii decât corectitudinea, integritatea, onestitatea și fair-play-ul”, spune Alexandrescu, care ar mai fi putut arbitra încă șase ani.
Memoriu la World Aquatics
Orădeanul a decis să trimită o scrisoare pe adresa președintelui World Aquatics prin care și-a exprimat nemulțumirile față de ultimele evoluții din forul mondial. „Am avut o carieră frumoasă, clădită prin multă muncă, fără să fiu împins de cineva de la spate. Nu vreau să rămână imaginea pe care vor unii să o prezinte și mă voi lupta să scot la iveală realitatea. Îmi voi duce războiul cu ei până la capăt, indiferent de cât timp va fi nevoie să demontez minciunile. O să fac tot ceea ce este posibil să îmi apăr onoarea și integritatea și să scot la lumină adevărul”, a conchis Alexandrescu.
„Gust foarte amar”
Că Adrian Alexandrescu rămâne un om de polo respectat în lume o dovedește și invitația pe care a primit-o pentru a arbitra în 17 august în Croația un meci demonstrativ între generația care a devenit campioană olimpică în 2012 și o selecționată mondială cu multe vedete ale acestui sport. „Am fost onorat că am fost chemat la un astfel de meci și un semn de apreciere. Mi-am cerut scuze că nu pot onora invitația, dar ce mi s-a întâmplat la Paris mi-a lăsat un gust foarte amar. Arbitrajul este un capitol închis. Nu lipsa mea de la finala olimpică masculină, care rămâne un vis neîmplinit, este motivul, ci faptul că nimeni din World Aquatics nu a prezentat oficial realitatea și au lăsat să mi se terfelească imaginea pe anumite site-uri din acest sport. Polo-ul va rămâne în sufletul meu și voi continua să muncesc alături de fiul meu pentru a crește și a contribui la progresul poloului orădean juvenil”, ne-a declarat Adrian Alexandrescu.
Palmares impresionant
În cei 14 ani de carieră, Alexandrescu a arbitrat zeci de finale mari și mici la competiții importante, care vorbesc de la sine despre valoarea la care a ajuns. Între acestea se detașează cea feminină de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016, cele trei de Campionat Mondial (2012 – tineret, 2017, 2023 – arbitru VAR), patru de Campionat European (2014, 2018, 2020, 2022), cele 6 de Champions League (2016, 2017, 2018, 2019, 2021, 2024), una la Campionatul Asiei (2016) și cele 7 de World League (2013, 2015, 2016, 2017, 2018, 2019, 20121) competiție care oferă premii substanțiale în bani pentru echipele de pe podium. A ținut cursuri de arbitraj în America de Nord, America de Sud, Asia, Australia, Europa și Africa, în țări precum Brazilia, Australia, SUA, Georgia, China, Japonia, Croaţia, Italia, România sau Egipt.
A triumfat Serbia
Competiția olimpică de la Paris 2024 a fost câștigată de naționala Serbiei, care a dispus în finală de Croația cu 13-11. A fost pentru prima dată în istorie, când două echipe calificate de pe locul 4 în grupă (ultimul), au ajuns să joace pentru medaliile de aur. „A fost o ediție foarte echilibrată valoric. Până la disputarea ultimului meci din grupă naționale precum Serbia, Croația sau Ungaria nu au fost sigure de calificare. Orice era posibil”, a afirmat Alexandrescu. Spre exemplu, campioana olimpică Serbia a pierdut în grupă cu Australia (3-8), Spania (11-15) și Ungaria (13-17). Trei eșecuri care nu au privat-o de titlul olimpic.
Trimite articolul
XO cariera cu adevarat remarcabila.Felicitari!!!
-
Să o vezi pe aia de șmenar din anii 90 ce remarcabilă a fost. Călcase pe urmele lui tac-su o bună perioadă de timp. Ăla fura banii la cărți, asta pe la colț de stradă cu băieții. Vai s-amar.
Pacat de “gustul” amar pe care il simțiți dupa acest eveniment la o un nivel atît de ridicat!!!Vă datî seama ce se intîmplă cu arbitrajul in Ro in campionate naționale???