Ultimul turneu al ediţiei, desfăşurat la Diosig, s-a încheiat cu festivitatea de premiere a echipelor situate pe podium, care au fost recompensate cu diplome, medalii şi cupe. Festivitatea a fost oficiată de secretarul Asociaţiei Judeţene de Handbal Bihor, Szasz Laszlo.
Preşedintele Asociaţiei, Pavel Mercea, s-a declarat mulţumit de calitatea primei ediţii a competiţiei. „Ne bucurăm că în acest an am reuşit să derulăm două campionate judeţene, cel feminin completându-l pe cel masculin, care se află la a doua ediţie. Campionatul feminin s-a desfăşurat graţie unui efort susţinut al organizatorilor, generând o emulaţie formidabilă din partea echipelor participante. Vom învăţa pentru viitor din greşelile comise, pe care dorim să le eliminăm. Vom sprijini în continuare, atât cât vom putea, toate formaţiile înscrise”, a afirmat preşedintele AJH Bihor, Pavel Mercea. Campionatul masculin se apropie şi el de final.
G.N.
CAMPIONATUL JUDEŢEAN DE HANDBAL FEMININ
CLASAMENT FINAL
1.HCM Oradea 10 9 0 1 345 – 188 18
2.CSŞ GŞ Şuncuiuş 10 8 0 2 313 – 206 16
3.AS Diosig 10 6 0 4 254 – 214 12
4.AS Otomani 10 4 0 6 162 – 185 8
5.GŞ „Al. Roman” Aleşd 10 3 0 7 174 – 252 6
6.Şcoala „Toldy” Sânnicolaul de Munte 10 0 0 10 114 – 317 0
Echipa învingătoare, CSM Oradea este pregătită de antrenoarea-jucătoare Vilma Jakob şi are următoarea componenţă: Alessandra Târnăvan, Corina Toma – portari; Ramona Jakob, Aniela Scorţe, Ioana Podilă, Bianca Bărbulescu, Ioana Bodea, Nicoleta Burcă, Andreea Arva, Denisa Stranici, Martina Pisek, Ioana Bonta, Vilma Jakob.
Citiți principiile noastre de moderare aici!