Evenimentul a avut loc în 21-22 februarie la Sala Sporturilor Antonio Alexe. Printre participanţi au atras atenţia sportivii de la CS Royal Kwon care au intrat în concurs la toate categoriile de vârstă. Interesant e că sportivii sunt părinţi şi copii. Delegaţia formată din 12 sportivi a obţinut 15 medalii: patru de aur, nouă de argint şi două de bronz. Renata Tripa cunoscută multă vreme publicului ca prezentatoare TV, iar acum din poziţia de responsabil comunicare la Compania de Apă, a concurat la trei probe şi a obţinut o medalie de aur, una de argint şi una de bronz. Fetiţa Renatei, Kira a obţinut o medalie de argint. În cadrul echipei CS Royal Kwon au mai concurat două familii formate din copii şi tătici.
Moştenire de familie
Se spune că unele lucruri se moştenesc de la părinţi. Şi în cazul familiei Renata şi Francisc Tripa chiar e aşa. Micuţa lor Kira este elevă în clasa I, şi practică taekwondo de doi ani. „Nu a fost niciodată un subiect sau o aşteptare formulată de noi, faptul că trebuie să calce pe urmele noastre. Drept dovadă anul următor îşi finalizează cursurile de balet clasic începute în 2011 la Şcoala de Arte Francisc Hubic”, spune Renata, mama Kirei. La taekwondo, Kira a început antrenamentele propriu-zise la şase ani. Încă de mică a fost o fire curioasă, încântată mai degrabă să alerge cu căţelul, decât să se joace cu păpuşile. Pe lângă curiozitate, Kira manifestă o dorinţă ieşită din comun pentru vârsta ei de a ajuta, e perfecţionistă şi perseverentă. Printre activităţile ei preferate se numără şcoala dar şi căţăratul, mersul pe role. Concursul la care a participat în acest weekend a fost pentru Kira primul ei concurs la nivel naţional. Debutul l-a făcut în forţă cucerind o medalie de argint. Fetiţa are ţinte foarte clare în viaţă. Vrea să fie medic şi să devină campioană mondială.
Mama Kirei, Renata Tripa şi-a început cariera sportivă ca handbalistă. După un accident a trebuit însă să renunţe să joace în liga profesionistă. „Aşa că, prin 2001 m-am rătăcit şi eu printr-o sală de taekwondo. Am început să practic sportul pentru a învăţa câteva tehnici de autoapărare, dar cu timpul m-am familiarizat cu toate disciplinele. Am strâns în palmares de-a lungul anilor mai multe titluri de campion naţional şi internaţional. Am luat o pauză mai mare după ce s-a născut Kira, dar m-am întors la sală alături de familia mea. Când s-a ivit ocazia să fiu sportivă alături de fiica mea nu am putut renunţa. Este un cadou adevărat de la viaţă fiecare moment pe care-l petrecem ca şi co-echipieri”, mărturiseşte Renata. Sub comanda tatălui, Feri Tripa- campion balcanic şi vicecampion mondial, instructor internaţional şi antrenor emerit- practicant a taekwondo de 20 de ani, toată familia se antrenează de trei ori pe săptămână, o oră şi jumătate, la sala de antrenamente din ERA. Clubul condus de Feri Tripa, C.S. Royal Kwon, a fost printre primele cluburi de arte marţiale înfiinţate în Oradea. „Peste jumătate dintre sportivii legitimaţi la clubul nostru sunt în aceeaşi formaţie ca noi, adică a venit copilul să se antreneze, iar după trei antrenamente au rămas şi tăticii şi mămicile. Deci la noi, chiar e ca în familie”, spune Feri Tripa.
„Sunt foarte mândră de faptul că am reuşit să găsesc echilibru între viaţa profesională şi cea personală. Mă bucur că exemplul nostru a contaminat mai multe familii, şi demonstrăm împreună că şi în ziua de azi, când trăim într-o goană continuă există posibilitatea să aloci timp pentru famile şi pentru sănătate”, a concluzionat Renata.
Citiți principiile noastre de moderare aici!