În întrecerea individuală, clubul orădean a avut nouă reprezentanţi, nu mai puţin de şapte dintre aceştia reuşind să se claseze printre primele zece locuri. Cupa Romaniei a fost câştigată de Nyisztor Csáki Alexandru, care l-a învins categoric în finală pe Adrian Pop (CS Satu Mare). Nyisztor Csáki a dedicat victoria memoriei naşei sale de căsătorie, Cornelia Ille, soţia antrenorului emerit al CSM Oradea, Nicolae Ille. Locurile 5-10 au fost ocupate în ordine de alţi sportivi ai CSM Oradea: 5. Arkosi Bertalan, 6. Radu Andrei, 7. Tardi Zsolt, 8. Tardi Zoltán, 9. Tardi Otto, 10. Andrei Timoce.
În întrecerea pe echipe, CSM Oradea a aliniat două formaţii, care au realizat o performanţă deosebită, calificându-se ambele în finala competiţiei. CSM I Oradea a învins CSM II Oradea cu scorul de 45-39. Prima echipă a reunit spadasinii consacraţi ai clubului: Nyisztor Csáki Alexandru, Arkosi Bertalan, Radu Andrei şi Andrei Timoce. Din cea de-a doua echipă au făcut parte Tardi Otto, Tardi Zsolt, Tardi Zoltán, Csordás Robert şi Denis Olar. Csordás a revenit recent în activitate după o pauză de câţiva ani, iar Olar este un junior provenit din pepiniera proprie, de la CS Crişul. Ambele echipe orădene au dedicat victoria antrenorului emerit Nicolae Ille, care a trecut recent prin momentele cumplite ale decesului soţiei sale.
G.N.
Citiți principiile noastre de moderare aici!