Cei doi şi-au făcut debutul în meciul de pregătire pe care echipa antrenată de Ciprian Dianu l-a susţinut ieri la Salonta cu Olimpia Satu Mare, scor 1-3 (1-1). Ramariavelo a deschis scorul, după care sătmărenii au egalat până la pauză prin Homorozan şi pe final s-au distanţat prin golurile lui Dănilă şi Kinczel. „Timp de 70 de minute am jucat bine, astfel că diferenţa este exagerată. Am condus cu 1-0, ne-au egalat pe o greşeală în lanţ a noastră. În partea a doua am ratat o ocazie mare, iar pe contraatac Olimpia a marcat golul doi”, spune antrenorul Ciprian Dianu.
Pentru Crişul Santandrei au evoluat: Vesa – Bibarţ, Matei, Chiricheu, Molnar F. – Gavrilaş, Novak, Junc, Molnar L. – Ramariavelo, Lobonţ. Au mai jucat Verdeş – Ţîrţ, Axinte, Copil, Filimon, Lascu, Ardelean şi Selegian.
Din lotul Crişului Santandrei nu mai fac parte A. Pantea şi R. Andor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!