În acest duet select se află şi 3echipa bihoreană, care a învins în tur gruparea viola cu 1-0 prin golul înscris de Lupuţ.
„Am avut o săptămână grea, dar ne-am aşteptat. Dacă vom reuşi să ne revenim foarte repede după meciul cu FC Olt sunt convins că putem oferi o replică bună. Echipa are potenţial, este pe un trend ascendent, însă nu trebuie să fim euforici. Întâlnim echipa de pe locul doi, o echipă bună, cu suficienţi jucători valoroşi. Sută la sută ne aşteaptă un meci dificil”, a spus Leo Grozavu, neînvins de opt etape pe banca Luceafărului.
Revin Mihuţ şi Miron după suspendări, însă portarul acuză unele probleme medicale şi este incert. De asemenea, din lot nu va face parte Florin Aniţoiu, convocat la lotul naţional under 19 pentru o „dublă” amicală cu Israelul.
Partida Poli Timişoara – Luceafărul Felix se dispută sâmbătă, de la ora 11, pe Stadionul Dan Păltinişanu, partida putând fi urmărită şi în direct la Digi Sport 2.
T.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!