Prima experienţă pe stilul de luptă muay-thay nu a ieşit cum şi-a dorit pentru Adrian Maxim, deşi a avut o prestaţie curajoasă şi apreciată. Luptătorul orădean a fost declarat învins, la puncte, în faţa favoritului turneului, Chris Shaw, un luptător scoţian experimentat pe acest stil, mai înalt cu 12 cm, care a şi câştigat turneul.
„Mi-ar fi plăcut să stăm mai mult în schimburi de lovituri decât în îmbrățișări. Regulamentul i-a permis acest lucru, iar el a exploatat la maxim, fiind şi singurul mod de a mă învinge. De fapt, nici nu iau acest meci ca pe o înfrângere, ci ca pe o etapă de pregătire pentru turneul din 11 martie”, ne-a declarat Maxim.
Duelul s-a desfăşurat la Newcastle (Anglia) în cadrul galei Duel Grand Prix, pe durata a cinci reprize a câte trei minute.
În 11 martie, Adrian Maxim va lupta într-o piramidă de opt pe stil K1, tot în Anglia, iar finaliştii vor semna contract pentru a concura în promoţia Glory.
Orădeanul se va pregăti în continuare în Anglia cu antrenorul Horia Rădulescu, la Southend Combat Academy.
Citiți principiile noastre de moderare aici!