Echipa noastră s-a confruntat cu regularitate în ultimii ani cu grave probleme de ordin financiar, dar de fiecare dată s-au găsit soluţii pentru ducerea la bun sfârşit a campionatului. Sigur, în aceste condiţii nu a putut fi vorba de realizarea unor performanţe, dar echipa a rezistat, în aşteptarea unor vremuri mai bune.
Antrenorul Papp Attila, care s-a aflat pe banca tehnică a formaţiei în ultimii 14 ani, ne-a oferit explicaţii legate de această neaşteptată retragere. „Echipa Motorul a semnat lunea trecută un contract de sponsorizare cu Primăria comunei Lugaş, pentru suma de 20.000 de lei, care ne-ar fi fost suficientă pentru cazare, masă la fete şi arbitraj, pentru întregul campionat. În timpul săptămânii trecute am încercat să iau legătura cu domnul primar de Lugaş pentru a cere nişte bani pentru meciul de duminică cu CFR Timişoara, dar nu mi-a răspuns la telefon. În cele din urmă, domnul Csuzi directorul RA OTL – n.r.) a reuşit să-l prindă la telefon şi mi-a comunicat că nu mai primim niciun ban din acea înţelegere. Mi-a spus să retrag echipa din campionat, pentru că nu mai avem nicio finanţare. Este păcat că s-a ajuns la acest deznodământ, după atâţia ani de existenţă a echipei. Noi am reuşit între timp şi să omologăm terenul din Lugaş”, ne-a declarat Papp Attila. Tehnicianul orădean a afirmat că şi-a înaintat demisia de la echipă.
Fotbalul feminin dispare astfel de pe harta sportului bihorean, după mai bine de două decenii de activitate neîntreruptă, perioadă în care a cucerit de mai multe ori titlul de campioană naţională, în anii ‘90. Acele vremuri par acum însă foarte îndepărtate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!