Luceafărul Oradea nu a reuşit să-şi dreagă pasivul din clasamentul adevărului şi a pierdut cu 0-1 (0-1) confruntarea cu Marmaţia Sighet. Gazdele au deschis scorul în minutul 9, când Mih a profitat de lipsa de marcaj şi a marcat cu capul la colţul scurt. Orădenii s-au lansat într-o cursă furibundă pentru egalare, însă lipsa de concentrare la finalizare a făcut să nu găsească soluţiile optime pentru a marca. „Atâtea ocazii nu am avut în nici într-un meci. Am avut două bare prin Ember şi Grosu, Dumiter şi Briciu au ratat singuri cu portarul, de două ori, iar Ianc cu poarta goală. Din păcate, lipsa de eficacitate ne-a costat multe puncte în acest tur”, spune antrenorul Florin Farcaş.
Pentru Luceafărul au evoluat Goia – Pocian ( 52 Ianc), Giura, Morar, Cipău ( 55 Codoban) – Ember, Ov. Ghilea ( 50 Grosu), Crişan, Briciu – Trofin, Dumiter. Antrenor Florin Farcaş.
CF Beiuş, în cădere liberă
Derby-ul etapei s-a disputat între CF Bihorul Beiuş şi CSU Voinţa Sibiu, oaspeţii reuşind să câştige cu 3-1 (2-1) Sibienii au înscris primii, când Neguţ a şutat plasat în stânga lui Lazea ( 8). Oaspeţii şi-a majorat diferenţa prin ex-beiuşeanul Ciprian Suciu, care a scăpat singur de la limita ofsaidului, l-a driblat şi pe Lazea şi a trimis în poarta goală ( 20). Speranţa s-a reaprins în tabăra gazdelor, după ce Mihoc a marcat cu capul, după o lovitură executată din lateral dreapta de Trip ( 23). Îmediat după pauză, Şerb a greşit o pasă, C. Suciu a interceptat şi a marcat pentru 3-1 ( 55). Pe final, gazdele au irosit câteva ocazii importante, şutul lui V. Silaghi fiind deviat în bară de un fundaş ( 80), iar Szabo a greşit ţinta în minutele 84, 86 şi 90+4.
Pentru CF Beiuş au jucat: A. Lazea – V. Silaghi, Tăut, Mihoc, Şerb – Paul ( 67 Toma), Fl. Popa, Trip, G. Bogdan – Szabo, Vlădic ( 46 Ciobriş). Antrenor: Rudy Kovacs.
LIGA 3 SERIA 6
Rezultate din ultima etapă a turului:
CF Bihorul Beiuş – Voinţa Sibiu 1-3
Marmaţia Sighet – Luceafărul 1-0
CS Zlatna – FC Cisnădie 0-2
Seso Câmpia Turzii – FC Zalău 2-0
Sănătatea Cluj – Unirea Dej 0-2
Unirea Ungheni – Avântul Reghin 0-0
Gloria II Bistriţa – Voinţa Livezile 2-1 CSM Sebeş – AFC Odorheiu Secuiesc 2-0 Gaz Metan Mediaş II – Turul Micula 3-1
CLASAMENT
1. Voinţa Sibiu 17 13 3 1 27 - 9 42 +15
………………………………………………………………………………………………………
2. Câmpia Turzii 17 11 3 3 28 - 14 36 +9
3. FC Cisnădie 17 9 3 5 27 - 16 30 +6
4. CF Beiuş 17 9 3 5 20 - 20 30 +3
5. Voinţa Livezile 17 7 5 5 22 - 16 26 +2
6. Unirea Dej 17 6 7 4 25 - 19 25 +1
7. Gloria II Bistriţa17 7 2 8 32 - 21 24 -3
8. Unirea Ungheni17 6 6 5 25 - 20 24 +1
9. FC Zalău 17 6 5 6 22 - 23 23 -1
10. CSM Sebeş 17 5 6 6 20 - 21 21 -5
11. Gaz Metan II 17 5 6 6 21 - 26 21 -6
12. AFC Odorhei 17 6 2 9 25 - 31 20 -4
—————————————————————————————————–
13. Sănătatea 17 5 4 8 15 - 26 19 -5
14. Marmaţia Sighet17 5 4 8 20 - 31 19 -8
15. Luceafărul 17 4 5 8 18 - 17 17 -10
16. CS Zlatna 17 4 4 9 19 - 30 16 -11
17. Turul Micula 17 4 2 11 22 - 39 14 -10
18. Avântul Reghin17 2 7 8 17 - 25 13 -11
Etapa viitoare (martie 2010): CF Beiuş – Voinţa Livezile, FC Seso Câmpia Turzii – Luceafărul Oradea, CSM Sebeş – Turul Micula, Marmaţia Sighet – FC Cisnădie, Sănătatea Cluj – CS Zlatna, Unirea Dej – Avântul Reghin, Unirea Ungheni – Voinţa Sibiu, Gloria II Bistriţa – AFC Odorheiu Secuiesc, Gaz Metan II Mediaş – FC Zalău.
Citiți principiile noastre de moderare aici!