La cum s-a jucat în prima parte, CSC Sânmartin are de ce să regrete să a contabilizat un singur punct după duelul de pe teren propriu cu Sportul Șimleu Silvaniei. Bihorenii au irosit 5-6 situații foarte bune de a marca, de pe toate zonele terenului. Golgheterul Sergiu Pop a scăpat de două ori pe zonă centrală, în minutele 5 și 15, însă șuturile sale nu au avut rezultatul scontat. Nici Florin Pop, din flancul drept (10 și 36), nici Ionuț Ban (21, 29 sau 44), din flancul stâng sau centru, nu au fost mai inspirați și l-au făcut mare pe portarul Șipoș.
Sergiu Pop a ratat și cu capul din 6 metri (44), după care a urmat avertismentul lui Mansour, care a reluat mult peste poartă din colțul careului de 6 metri, unde era nemarcat. Cum se întâmplă de obicei în fotbal, ocaziile s-au răzbunat și la Sânmartin.
La șase minute de la reluarea părții a doua, Mansour a pătruns în lateral dreapta, a centrat în fața porții și Alexandru Ciaca a trimis în plasă din 6 metri (0-1). Sălăjenii au prins curaj, iar în minutele 64 și 65, portarul Barabaș a respins salvator la șuturile trimise de Bodiș și Neaga. A fost rândul bihorenilor să marcheze împotriva cursului jocului, în minutul 66 când Sergiu Pop a scăpat spre poartă și talonat de un fundaș a șutat la colțul lung (1-1). S-a jucat pe contre, antrenorul Cosmin Bodea a introdus și al doilea vârf, însă fără prea mult folos. Sălăjenii și-au arătat colții la ocaziile avute de Caba (70) și Mansour (73), în timp ce CSC Sânmartin a avut ultimul cuvânt, dar lovitura de cap a lui Paul Suciu a trecut pe lângă (90). În urma acestei remize, CSC rămâne pe locul 7 cu 12 puncte acumulate din 3 victorii și 3 egaluri.
Echipa bihoreană va încheia sezonul sâmbătă, 28 noiembrie, cu meciul din șaisprezecimile de finală ale Cupei României cu Dunărea Călărași, formație care activează în Liga 2. Partida se va desfășura pe Stadionul Comunal din Sânmartin începând cu ora 13:30 și va putea fi urmărită live pe pagine de facebook a Primăriei Sânmartin.
JB – T.B.
[eadvert]
CASETA TEHNICĂ
CSC Sânmartin – Sportul Șimleu 1-1 (0-0)
Au marcat: Sg. Pop 66 / Al. Ciaca 51
CSC Sânmartin: Barabaș (77 Beke) – D. Dardai, S. Nogo, D. Lupșe, M. Arsene, Habakuk, Sorian (88 Tiponuț), Fl. Pop, D. Sfârlea (54 R. Baciu, 77 P. Suciu), I., Ban, Sg. Pop. Antrenor: Cosmin Bodea
Sportul Șimleu: Șipoș (46 P. Cosma) – B. Oltean, L. Pop (60 Bodiș), G. Caba, I. Guiti, G. Pop (88 V. Pop), Al. Ceaca, Contraș, R. Pop, A. Neaga (88 D. Martin). G. Mansour. Antrenor: George Zima
Arbitri: Cătălin George Roman (Timișoara) – Robert Mereș (Cluj-Napoca), Ioan Georgiu (Dej)
Observatori FRF: Emil Arsa (Arad) și Ioan Papp (Carei)
Citiți principiile noastre de moderare aici!