Naționala României de juniori U17 s-a calificat la Campionatul European de polo, programat în perioada 12-19 septembrie în Malta.
În Slovenia, la Maribor, România s-a clasat pe locul 2 în Grupa C cu trei victorii și o înfrângere. Tricolorii au învins cu 18-6 (4-1, 5-1, 3-1, 6-3) pe Marea Britanie, 18-8 (6-2, 2-2, 5-1, 5-3) pe Slovenia, 24-4 (8-2, 7-1, 6-1, 3-0) pe Austria și au pierdut cu 3-14 (0-2, 1-4, 1-6, 1-2) cu Rusia, câștigătoarea grupei. Clasamentul grupei: 1. Rusia -12 puncte, 2. România – 9 puncte, 3. Slovenia – 6 puncte, 4. Marea Britanie – 3 puncte, 5. Austria – 0 puncte.
Din lotul pregătit de George Deacu și Bogdan Bogatu au făcut parte și trei orădeni: portarul Horațiu Mureșan și jucătorii Patrick Dumitru și Orsós Richárd, toți de la CS Crișul Oradea.
Printre golgheterii echipei naționale s-au numărat Patrick Dumitru (8 goluri) și Orsós Richárd (7 goluri).
[eadvert]
FOTO: FACEBOOK CRISUL ORADEA
Citiți principiile noastre de moderare aici!