Echipa României a avut evoluţii meritorii la Baku, reuşind să câştige toate cele trei meciuri disputate. În prima partidă, tricolorii au învins Elveţia cu 20-5 (4-1, 7-0, 6-4, 3-0), golurile noastre fiind înscrise de V. Kováts 4, Remeş 3, Vl. Georgescu 3, Fulea 3, Drăghici 2, Bota 2, A. Alexandrescu 1, Antipa 1, I. Szabó 1.
În a doua etapă a turneului, România a obţinut o victorie la fel de categorică în faţa Republicii Moldova, scor 22-9 (6-2, 6-2, 5-1, 4-5), prin golurile marcate de Vl. Georgescu 6, I. Szabó 5, Fulea 5, V. Kováts 3, Drăghici 1, Bota 1, Pantazi 1. În fine, în ultima zi, naţionala pregătită de antrenorii Edward Andrei şi Florin Turcu a dispus de echipa gazdă, Azerbaidjan, cu 15-7 (3-1, 3-4, 3-2, 6-0), marcatorii noştri fiind Remeş 4, Fulea 4, Vl. Georgescu 4, I. Szabó 2, V. Kováts 1.
România a câştigat în mod autoritar Grupa D, cu un total de 9 puncte, urmată de Azerbaidjan, cu 6 puncte, Republica Moldova, 3 puncte şi Elveţia, 0 puncte.
Primele două clasate s-au calificat la CE din Olanda. Din lotul tricolorilor au făcut parte şapte jucători orădeni: Remeş, Kováts şi I. Szabo (CSM Digi), Gavriş, Drăghici, A. Alexandrescu şi Dobre (CS Crişul).
Citiți principiile noastre de moderare aici!