Două formaţii puternic remaniate în această vară se vor afla faţă în faţă pe Stadionul Iuliu Bodola. FC Bihor şi U Cluj şi-au propus să-şi treacă în cont cele trei puncte, premise pentru un joc disputat.
În sezonul trecut, Oradea a avut un rol esenţial în rămânerea „şepcilor roşii” în eşalonul secund. Clujenii au reînceput să spere după acel 0-2 din retur, iar remiza bihorenilor de la ACU Arad a consfinţit menţinerea echipei antrenate pe atunci de Dorinel Munteanu. Acum, datele problemei sunt schimbate. E doar etapa a treia, ambele echipe sunt neînvinse, iar obiectivele sunt diametral opuse. FC Bihor vrea menţinere, în timp ce U Cluj vrea în Liga I după ce gruparea a fost preluată de ex-dinamovistul Florian Walter, fost Bucşă. După două remize, „roş-albaştrii” sunt hotărâţi să spargă gheaţa şi să ofere suporterilor prima victorie din acest sezon.
Haos la Cluj
După eşecul din Cupa României cu Sănătatea Cluj la „U” s-a instaurat haosul. Antrenorul Carmelo Palilla nu mai pregăteşte echipa deşi nu a fost demis oficial, sarcinile tehnice urmând să fie dictate de interimarul Marius Popescu. „Palilla nu este demis. Am luat decizia ca pentru meciul de sâmbătă de pregătirea echipei să se ocupe Marius Popescu, Emil Szolomajer şi Călin Sălăjean, împreună cu preparatorul fizic Alessandro Sarocco. Nici eu, nici Palilla nu vom merge la Oradea. Vreau să văd cum reacţionează jucătorii. Am avut o discuţie cu Palilla şi după cele două rezultate negative. Sunt nemulţumit atât de prestaţia antrenorului, cât şi de implicarea jucătorilor. I-am văzut în meciurile amicale din Austria, iar acum nu îi mai recunosc”, a declarat pentru citynews.ro Florian Walter, patronul „şepcilor roşii”. La „U” activează din această vară ex-orădenii Baiano şi Robert Iacob.
Arbitrează Augustus
Partida va fi arbitrată de Augustus Constantin (Rm. Vâlcea) – Dan Ilieş (Braşov), Tunyogi Ferencz (Zalău), rezervă Răzvan Cadar (Arad). Iniţial, pentru acest joc a fost desemnat Ludovic Ujhely, dar CCA a decis ieri să-l trimită la Oradea pe fiul fostului şef al arbitrilor, Gheorghe Constantin, aflat acum în stare de arest după implicarea în „cazul Piteşti”. Observatori FRF au fost delegaţi Mircea Axente şi Flavius Domide, ambii din Arad.
Echipe probabile
FC Bihor: Pascal – Ţîrca, Muscă, Tânc, Kelemen – Opriceană, Filip, C. Bucur, Floruţ – Lupaşcu, Lukacs. Antrenor: Ioan Petcu
U Cluj: Huţan – Unguruşan, Szilagyi, Teuşan, Iuhas – Cojocnean, Baiano, R. Iacob, Muşat – Voican, Machado. Antrenor: Marius Popescu
Celelalte meciuri: FC Silvania – CSM Rm. Vâlcea, Minerul Lupeni – FCM Târgu Mureş, CS Otopeni – FC Argeş, Gaz Metan CFR Craiova – Mureşul Deva, FC Baia Mare – Arieşul Turda, Dacia Mioveni – FC Drobeta, CFR Timişoara – UTA, Fortuna Covaci – Jiul Petroşani.
Preţul biletelor: 10 lei la peluze şi tribuna I, 20 lei la tribuna 0.
Teodor Biris
Citiți principiile noastre de moderare aici!