CS Motorul a obţinut ieri o victorie, scor 3-2, în cadrul etapei a VIII-a a Ligii I de fotbal feminin, în faţa echipei situate pe locul IV al clasamentului, Smart Bucureşti. Golurile întâlnirii au fost marcate de I. Voica 50, Betea 80, Ghiţă 83, respectiv Anca 18 şi Neagu 70 din penalty.
Partida a fost influenţată de terenul moale, cele două combatante angrenându-se într-o dispută acerbă, echilibrată. Formaţia oaspete a dominat prima repriză, intrând cu avantaj la cabine, scor 0-1. Echipa orădeană are meritul de a fi reuşit să întoarcă soarta întâlnirii în mitanul secund, când a marcat de trei ori, iar bucureştencele au înscris o singură dată. În prelungiri, Motorul a beneficiat de o lovitură de la 11 metri, dar Cioară a ratat ocazia desprinderii. Antrenorii orădeni Pap Attila sr. şi Pap Attila sr. au aliniat echipa: Drăghici – Novotnic, Molnar, Costaş, Morar, Ababei, I. Voica, Cioară, Şoldan, Betea, Silaghi. Au mai jucat Ghiţă, Breb, Moldovan şi Moga.
Gavril Nutiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!