Un grup de prieteni reuniţi în selecţionata „Elite&Friends” au avut iniţiativa organizării unui meci caritabil în beneficiul copiilor sprijiniţi prin Fundaţia Mihai Neşu.
În tribunele Stadionului Iuliu Bodola au venit circa 500 de spectatori, printre care s-a numărat şi Mihai Neşu. „O iniţiativă faină. Băieţii s-au mişcat chiar bine”, a spus Mihai, care a urmărit partida de la marginea terenului.
Pe dreptunghiul verde au intrat componenţii ACS CAO 1910 Oradea şi cei grupaţi în selecţionata „Elite&Friends”, unii dintre ei încă jucători activi, alţii dintre ei retraşi, dar toţi cu un suflet mare. A rezultat un joc agreabil terminat la egalitate, scor 3-3, prin golurile marcate de Sergiu Ciocan 25, Patrick Blăgea 32, Raul Ardelean 70, respectiv Cosmin Câmpean 2, Robert Popescu 15 şi George Mihuţa 78.
Pentru deliciul spectatorilor s-a trecut şi lovituri de departajare, spectaculoasă fiind execuţia lui Dobrescu, bară transversală-gol, şi intervenţia cu capul a portarului Radu Bob la „scăriţa” lui Leo Jurca. În pauza jocului, Mihai Neşi a extras cele două bilete câştigătoare la tombolă, premiile fiind un tricou de la gala Uniţi pentru Mihai” semnat de Gică Hagi, Ogăraru, R. Marin, Bud şi Lovin şi tricoul purtat de George Puşcaş în meciul România – Lituania, scor 3-0, din Liga Naţiunilor.
Joc disputat în 17 noiembrie 2018 în care „Puşky” a marcat primul său gol la prima reprezentativă a României. Banii care s-au adunat vor fi direcţionaţi către Fundaţia Mihai Neşu, pentru sprijinirea copiilor cu probleme.
Au evoluat echipele
CAO 1910 Oradea: V. Gheţe – Cr. Copil, Man, D. Stan, Panti, Torok, Haş, Balog, Sg. Ciocan, Blăgea, Hosu. Au mai intrat după pauză: Herman, Bob – Negruţiu, L. Popa, Ioviţă, R. Ardelean, Haiaş, V. Farcaş, H. Lazăr, Gânţe, V. Dobrescu.
Elite&Friends: Egri – Sg. Pintea, A. Magda, A. Şumălan, Ad. Buştea, Cr. Jurca, Oct. Cârjan, C. Câmpean, S. Ban, L. Jurca, R. Popescu. Au mai jucat: E. Sere – C. Filip, M. Pop, Al. Maria, V. Jurca. M. Oniţa, M. Szilagyi, L. Ţifra, G. Mihuţa.
Au arbitrat: Adrian Pal – Adina Moza, Bogdan Bărar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!