Turneul va avea loc cu începere de la ora 09:00, la Hotel Elite. Competiţia cinsteşte memoria regretatului mare maestru orădean Dan Mihai Carţiş, care a disputat o finală de Campionat Mondial la şah prin corespondenţă, fost căpitan al echipei de şah Electrica Oradea.
Se va juca în sistem elveţian, pe durata a nouă runde, ritmul de joc fiind de 2×15 minute. Sponsorii principali ai turneului sunt Electrofor Oradea şi Proenerg Oradea. Competiţia este dotată cu premii în valoare totală de 3.500 lei, câştigătorul openului general urmînd să primească un premiu garantat de 700 lei. Premiile nu sunt impozabile. Arbitrajul va fi asigurat de arbitrul orădean Ioan Mile, iar datele vor fi procesate de Victor Palii.
„Ne aflăm la prima ediţie, dar eu îmi doresc ca acest turneu să devină unul de tradiţie în şahul orădean. Invităm pe toţi iubitorii şahului să fie prezenţi la competiţie, se poate înscrie oricine. Aşteptăm un număr cât mai mare de copii”, a afirmat Dan Cezar Carţiş, organizator al Memorialului Dan Mihai Carţiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!