Competiţia cinsteşte memoria lui Dan Mihai Carţiş, fost vicecampion mondial la şah prin corespondenţă, fost director al Electrica SA.
Competiţia se va desfăşura sâmbătă, cu începere de la ora 10:00, la Hotel Elite. Fondul de premiere al turneului este de 7.000 lei, iar bugetul se ridică la peste 10.000 lei. Se va juca în sistem elveţian, pe durata a nouă runde, iar ritmul de joc este de 2×15 minute. Iniţiatorul competiţiei, Dan Cezar Carţiş (fiul regretatului Dan Mihai Carţiş), va organiza turneul cu sprijinul lui Dan Raţ (maestru FIDE), Gabriel Grecescu (maestru internaţional), campion naţional la şah blitz şi Marius Paul.
„Sperăm să avem la turneu între 80 şi 100 de participanţi. Vor fi concurenţi din România, Ungaria şi Ucraina. Sper că nu vor lipsi şahişti apropiaţi de generaţia tatălui meu, cum sunt Makai Zoltán, Szel Ioan, Fleisz Ioan, Ioan Mihuţ, Ioan Mile, Traian Miclea etc. Acest memorial se află la cea de-a doua ediţie şi îmi doresc să devină o competiţie de tradiţie în şahul bihorean. Vom încerca să oferim an de an premii tot mai mari”, a declarat Dan Cezar Carţiş. Acesta a mai dezvăluit faptul că intenţionează să reia Cupa Felix, după o întrerupere de patru ani. „Împreună cu Dan Raţ, şahist cu o experienţă semnificativă în organizarea turneelor, doresc să reluăm tradiţionala Cupă Felix, după o pauză de patru ani. Intenţionăm să readucem acel turneu la prestigiul de altădată, când era unul din turneele cele mai importante din România”, a afirmat Dan Cezar Carţiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!