Performera delegaţiei feminine a României a fost Ioana Matei (CSM JC Liberty), care a devenit campioană balcanică la categoria 48 kg. Celelalte componente ale lotului feminin şi-au mai trecut în cont două medalii de argint. La masculin, judoka tricolori au cucerit şase medalii, dintre care una de aur, două de argint şi trei de bronz. Medalia de aur a fost obţinută de Daniel Natea (+100 kg), de la CS Valleriana Târgovişte. Orădenii Denis Mititelu (81 kg) şi Valentin Radu (100 kg), de la CSM JC Liberty, au intrat în posesia medaliilor de argint, devenind vicecampioni balcanici. Coechipierii lor Bertalan Farkas (66 kg) şi Zoltán Farkas (81 kg) au ratat podiumul, situându-se pe locurile 5 la categoriile lor de greutate, în timp de David Pusztai (73 kg) a ocupat locul 7. Judoka orădeni sunt pregătiţi de antrenorii Emil Morar şi Aurelian Fleisz.
În întrecerea pe echipe din cadrul competiţiei de la Sofia, reprezentativa feminină a României a devenit campioană balcanică, iar echipa masculină a fost vicecampiaonă balcanică.
Citiți principiile noastre de moderare aici!