În competiția seniorilor U23, multiplu campion și component al lotului național István Szűcs (CS Basti Box Salonta, antrenor Sebastian Silaghi) și-a trecut în palmares o nouă medalie de aur. În finală, István l-a învins la puncte pe Antonio Ceicovschi (BC Valea Lupului Iași). La categoria 75 kg au participat 6 pugiliști.
István Szűcs, pe prima treaptă a podiumului FOTO: CS BASTI BOX SALONTA
Basti Box Salonta a mai avut un sportiv medaliat cu aur la 63,5 kg tineret, categorie la care au urcat în ring 13 sportivi. Campion și component al lotului național, Darius Sorin Stegari l-a învins în finală pe Ciprian Mario Iofciu (CSM Giurgiu), medaliat cu bronz anul trecut la Campionatul European de tineret, dar la categoria 57 kg.
Darius Stegari FOTO: CS BASTI BOX SALONTA
La categoria +92 kg tineret au participat 10 pugiliști, iar orădeanul Mihai Călin Mudura (CS Crișul Oradea, antrenori Viorel Crăciunea și Mihai Miklos) a urcat pe treapta a treia a podiumului, fiind recompensat cu medalie de bronz. Mihai a câștigat primul meci prin abandonul adversarului, Răzvan Chifor (U Cluj), în repriza a doua, dar a pierdut în semifinale la puncte cu Denis Cucu. Categoria a fost câștigată de Denis Cucu (CSM Brăila), care l-a învins în finală pe Andrei Leon Măjer (CSM Bistrița Năsăud). Mudura este medaliat cu bronz anul trecut și la Campionatul Național.
Mihai Mudura și antrenorul Viorel Crăciunea FOTO: CS CRIȘUL ORADEA
Citiți principiile noastre de moderare aici!