La Baia Mare, în organizarea cluburilor Shin Dojo şi Gladiators, sub egida Federaţiei Române de Kempo, s-a desfăşurat Cupa Colosseum pentru copii, juniori şi seniori la proba de luptă.
King Do-Lions a fost prezent cu cinci sportivi la semi-kempo, care au obţinut trei locuri I şi două locuri II, delegaţia fiind însoţită de antrenorul Romeo Tulkos. Rezultatele au fost obţinute de sportivii Denisa Cotuţ, locul I la luptă junioare – 64 kg; Karina Mihuţa, locul I la luptă copii – 55 kg; Szabo Sergiu – locul I la luptă seniori – 85 kg; Răzvan Cotuţ, locul II la luptă juniori -55 kg şi Patrick Irimuş, locul II la luptă copii copii -50 kg.
Într-o altă ordine de idei, la sfârşitul acestei săptămâni se va desfăşura la sala de sport din Borş „Openul României la Taekwon-do”, organizat de King Do Lions Oradea. Sunt aşteptaţi sportivi din Anglia, Austria, Bosnia Herţegovina, Bulgaria, Macedonia, Italia, Serbia, Ungaria şi România. Şi-au confirmat prezenţa grand master Kim Ung Chol 9 Dan – preşedintele comisiei de competiţii la nivel mondial la taekwon-do ITF, master Mario Bogdanov 8 Dan – vicepreşedintele Federaţiei Mondiale de Taekwon-do, master Ruggiero Lanotte – vicepreşedintele Federaţiei Europene. Este asteptat şi Zaharia Amatto, preşedintele Federatiei Romane de Kempo.
Competiţia se va desfăşura sâmbătă (orele 9:00-19:00) şi duminică (9:00-12:00), intrarea spectatorilor fiind liberă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!