Tenismenii orădeni au înregistrat rezultate remarcabile. Nemes Nimrod s-a impus atât în proba de simplu, unde l-a învins în finală, scor 6-2, 6-2, pe Iustin Belea (Dinamo CS Brașov), cât și la dublu. Perechea Nemes Nimrod – Ion Arcașa Straciuc (CSM Oradea) a dispus în finală de cuplul Tudor Bartha (TC Winners Cluj-Napoca) – Alexandru Giurea (CSȘ Petroșani), scor 6-2, 6-4. La simplu, Vladimir Cuc a fost eliminat în semifinale, iar Ion Arcașa Straciuc (ambii de la CSM Oradea) a părăsit competiția în sferturile de finală.
La feminin, Daria Georgiana Jula (CSM Oradea) a triumfat în proba de dublu, alături de Bianca Elena Bărbulescu (Elite Târgu Jiu), cele două învingând în finală perechea Andreea Lila (CSM Craiova) – Andra Diana Stanciu (CS Mamaia), scor 6-3, 7-5. La simplu, proba a fost câștigată de Bianca Elena Bărbulescu, care și-a adjudecat finala în fața Andreei Lila, scor 3-6, 7-6 (7), 6-1. În aceeași probă, orădencele Daria Jula și Andrada Elena Bonte au fost învinse în turul secund, iar Patricia Goina (toate de la CSM Oradea) în turul trei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!