Partida de tenis dintre jucătoarea română Irina Bara (116 WTA) și slovaca Kristina Kucova (150 WTA), din cadrul Openului Poloniei la tenis feminin, de la Gdynia, a fost întrerupt miercuri seara din cauza condițiilor slabe de vizibilitate, la scorul de 1-1 la seturi și 4-2 în decisiv, pentru Bara. Meciul se desfășoară în cadrul turului 2, al turneului polonez, Irina Bara fiind favorită numărul 10 a competiției.
Meciul a fost oprit la scorul de 6-3, 5-7, 4-2, Irina Bara având un break avans. Sportiva din România a câștigat primul set cu 6-3. Ea a condus cu 4-0 și a fost la un pas de a fi egalată, slovaca revenind la 4-3 cu două break-uri consecutive. În setul secund, Bara a pierdut, după ce salvase inițial 5 mingi de set ale slovacei, la 5-6 pentru aceasta. În decisiv, Bara a făcut break-ul chiar în debut, după care și-a păstrat avantajul, valorificându-și de 3 ori serviciul. Meciul va fi reluat joi, de la ora 13.30. În cazul în care va trece mai departe în turul 3, Bara ar putea să o întâlnească chiar pe partenera ei de dublu de la Gdynia, Varvara Lepchenko, care va juca cu Ekaterine Gorgodze, din Georgia.
Sursa: Mediafax
[eadvert]
FOTO: BNP PARIBAS POLAND OPEN
Citiți principiile noastre de moderare aici!