După succesul la scor din primul meci cu Dinamo București (15-8), CSM Oradea și-a trecut în cont o nouă victorie conturată mult mai greu. Sâmbătă, la Bazinul Crișul, poloiștii orădeni au învins cu 11-10 (2-1, 2-3, 4-4, 3-2) în Superliga Națională, contabilizând a zecea victorie consecutivă în actuala ediție de campionat. După un început mai bun al bihorenilor, bucureștenii au echilibrat jocul și la pauză s-a înregistrat scor egal, 4-4. Dinamo a preluat conducerea cu 6-5 în repriza a III-a, după care CSM și-a luat rolul în serios și a reușit să-și apropie victoria cu 11-10. Golurile echipei orădene au fost marcate de Silvian Colodrovschi (3), Istvan Szabo, Kirill Rustamov, Murat Shakenov (câte două goluri), iar Ramiro Georgescu și Viktor Kovats au punctat câte o dată. Din tabăra dinamovistă, principalul marcator a fost Andrei Iliescu (3 goluri). Dacă CSM Oradea și-a continuat seria victoriilor ajungând la borna 10, Dinamo a suferit primele două înfrângeri stagionale în Superliga Națională.
În următoarea etapă, CSM Oradea se va duela cu Sportul Studențesc, la sfârșitul săptămânii viitoare tot la Bazinul Crișul.
[eadvert]
FOTO: CSM ORADEA POLO – OFICIAL
Citiți principiile noastre de moderare aici!