Luceafărul Oradea a trecut într-o nouă etapă a pregătirii, aceea a stagiului centralizat. De luni, lotul a intrat în cantonament la Hotel „Nicoleta” din Băile Felix. „Luceferii” vor alterna zilele cu câte două antrenamente cu cele în care au meci de verificare. „Trebuie să ne pregătim cât mai bine, întrucât ne aşteaptă un retur complicat. Vom avea 6 jocuri acasă şi 7 în deplasare, dintre care la cinci echipe dintre primele şase clasate. În tur s-au pierdut puncte extrem de importante pe care acum trebuie să le recuperăm. Faţă de ce a fost s-a făcut un pas înainte, dar mai avem mult de muncit pentru a ajunge la ceea ce ne dorim. Nu va fi simplu, chiar dacă există un anumit entuziasm. Au venit jucători de calitate, lotul l-am echilibrat numeric şi vom ţine doar ce e strict necesar. Lotul nu va mai fi stufos, am menţinut doar jucătorii care ne pot ajuta. Toate echipele din faţă se întăresc. Am auzit ce bugete au la Reghin şi Jucu, lucrurile se mişcă şi la Sighet. Toată lumea vrea mai mult în acest an”, ne-a declarat antrenorul Dan Dobai.
Încă două plecări
Faţă de jucătorii utilizaţi la meciul cu CS Ineu, tehnicianul orădean a decis să renunţe la fundaşii Sergiu Ciuciu şi Dorin Jude, plus portarul Preda venit în probe. „Nu erau prima opţiune pe posturile lor şi am decis că e mai bine să plece să joace. Au înţeles situaţia”, a explicat Dobai.
Ciuciu a fost integralist în tur cu 1170 de minute, în timp ce Jude a adunat 1067 minute. „Colegilor le doresc multă baftă în retur. Aş vrea să le mulţumesc domnilor Ioan Blidaru şi Cristi Sabău pentru condiţiile de care am beneficiat cât am fost la Luceafărul”, a spus Ciuciu, unul dintre jucătorii importanţi din tur.
La Luceafărul mai este aşteptat un portar experimentat şi unul junior, plus încă unul sau doi jucători juniori.
Modificări în staff
Începând din această săptămână staff-ul tehnic al Luceafărului a suferit o modificare. „S-a produs o rocadă între Marius Popa şi Vlad Gheţe. Vlad nu avea încă licenţa de antrenor cu portarii. A depus o muncă extraordinară şi îi mulţumim pentru sprijinul acordat. Va rămâne un colaborator al nostru. Marius Popa nu mai are nevoie de nicio prezentare, ne bucurăm că vine alături de noi”, a spus Dobai.
„Popică” a activat ultima dată la Steaua Bucureşti, de unde a plecat o dată cu Mirel Rădoi. Pentru Popa este o revenire la Luceafărul, club la care el şi-a început cariera de antrenor cu portarii.
„Luceferii” vor sta în Felix până în 12 ianuarie, perioadă în care au programate şi jocurile cu Nuova Mama Mia Becicherecu Mic (6 februarie) şi Olimpia Satu Mare (10 februarie).
ECHIPA PLECAŢILOR
Verdeş (Mihelea) – Tătar, Ciuciu, B. Matei, Jude – Al. Lezeu, Teşedan, G. Ghilea, Zs. Lukacs – N. Modan, R. Lukacs.
ECHIPA PROBABILĂ
Goia – Fl. Drăgan, Nogo, Hlinca, Al. Radu – Feher, Ţegle, Sorian – C. Roşu, Arnăutu, Cr. Cigan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!