„Este o victorie pe deplin meritată. Sigur nu e o situaţie prea bună, pentru că am preluat echipa în această săptămână, am făcut două antrenamente, am intrat în cantonament şi a venit jocul. Am întâlnit o echipă extrem de bună, care joacă de doi-trei ani împreună, cu un antrenor foarte bun. Pe noi ne-au interesat aceste trei puncte, pentru că şi în clasament stăm destul de rău. Ne era teamă puţin de acest joc, pentru că au fost jucători care nu s-au antrenat de zece zile, chiar dacă au făcut ei individual, nu se compară cu un antrenament colectiv sau într-un cadru organizat. Eu, fiind şi ardelean, din Cluj, mă bucur că Oradea are echipă şi sperăm cu noul proiect să ajungem în prima ligă cu această echipă. Chiar dacă nu în acest an pentru că acum este destul de greu, dar în fotbal nimic nu este imposibil”, a declarat Cristian Dulca. Tehnicianul a răspuns şi la întrebarea care s-a vehiculat mult în aceste zile, legată de o eventuală mutare a Luceafărului la Petroşani sau Târgu Jiu.
„Dacă s-a achiziţionat şi echipa şi baza sportivă din Sînmartin îmi este greu să cred că cineva va muta Luceafărul în altă parte”, a precizat Dulca.
Antrenorul oaspeţilor Nicolae Croitoru, a recunoscut cu fair-play superioritatea orădenilor: „Gazdele au obţinut o victorie meritată pe deplin. Ştiam că ne aşteaptă un joc dificil chiar dacă a fost o săptămână plină de incertitudini la Luceafărul. Din păcate nu am reuşit să contracarăm agresivitatea echipei gazdă, o agresivitate pozitivă, nu am reuşit să avem posesia, nu am reuşit să ne facem periculoşi. Ba mai mult am fost vulnerabili în banda noastră stângă în prima repriză, zonă în care am primit şi golurile”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!