Marghitanii s-au impus cu 3-1 (2-0), toate golurile fiind marcate de Lukacs, fostul atacant al FC Bihor şi al Astrei, în minutele 20, 23 şi 49. Asta după ce la 0-0 oaspeţii rataseră două ocazii clare. „A fost o zi în care mi-a ieşit totul. Am marcat trei goluri, am avut şi alte acţiuni periculoase…Vreau să îmi ajut echipa să câştige finala, iar din vară sper să fac pasul spre o echipă cel puţin de Liga a II-a”, ne-a declarat atacantul.
Cel mai frumos a fost primul gol, la care a pătruns în dribling printre patru adversari şi de la 14 metri a şutat la vinclu.
Pentru oaspeţi a redus din diferenţă Gavrilaş în minutul 79.
Citiți principiile noastre de moderare aici!