Luceafărul a cucerit primul punct în deplasare în acest an, după cele două victorii repurtate la Sînmartin. Plecaţi cu gândul la victorie, orădenii au avut probleme de exprimare pe un teren desfundat pe care a fost greu să legi trei pase. Pe fondul unui joc echilibrat, brăilenii au reuşit să deschidă scorul în finalul primei reprize când Marian Anghelina a înscris cu un şut de la circa 22 de metri trimis lângă bară, făcând inutil plonjonul lui Goia (1-0).
În partea a doua „luceferii” s-au adaptat mai bine la suprafaţa de joc şi egalarea a survenit după o oră de joc. După un corner, Vlad Rusu a recentrat şi fundaşul Cristian Oros a scuturat plasa cu o lovitură de cap (1-1).
„Un meci de luptă desfăşurat pe un teren execrabil. Ne-a fost greu să ne desfăşurăm jocul pe o astfel de suprafaţă. Mă bucur că am am avut reacţie după pauză şi am reuşit să egalăm. Am mai avut două-trei şanse de a înscrie, dar la fel de bine puteam să şi pierdem la o fază din final la care Balea a respins din faţa porţii. E important să ne recuperăm cât mai bine şi să încercăm să punctăm şi sâmbătă la Clinceni”, ne-a declarat antrenorul Cristian Lupuţ.
Delegația orădeană va rămâne la București, întrucât sâmbătă Luceafărul va evolua tot în deplasare, de data aceasta pe terenul echipei Academica Clinceni. Meciul este programat de la ora 11:00.
CASETA TEHNICĂ
Dacia Unirea Brăila – Luceafărul Oradea 1-1
Au marcat: Anghelina 44 / Cr. Oros 60
Dacia: Botaş – Gîţ, Stănciulescu, Ghiocel, Al. Nicola – A. Manea (70 Cobleşan), Anghelina, M. Dima, Vitan (68 Niţă) – Al. Pop, Banyoi (61 Duskaj). Antrenor: Alin Pânzaru
Luceafărul: Goia – Balea, Cr. Oros, Tînc, Ban (46 Al. Dulca) – Ţegle, Feher – Antohi (88 Neacşa), V. Pop (63 Bruno Rocha), R. Trif – V. Rusu. Antrenor: Cristian Lupuț
Arbitri: Ovidiu Petru Oprea (Ploieşti) – Ionuţ Marius Bobe (Videle) şi Gabriel Ion Catană (Târgovişte)
Observatori FRF: Victor Stănișteanu (Buzău), Petre Badea (Tulcea)
Citiți principiile noastre de moderare aici!